Sunt actor pe scena unui destin
Din toate sunt pe rând câte puțin
Sunt un viteaz, ce iau viata în piept cu avânt
Sunt un las uneori, tremurând
ca frunza de paltini sub pala de vânt
Sunt un magician ce scot din pălărie
Iepurași, porumbei, chiar fac o magie
Găsind în paltoanele domnilor
Sau sub a doamnelor eleganta palatină
O batista de palanchin atât de fină
Ce era mai-nainte între palmele mele.
Uimire, palpitații, mister, inefabil
Toată viața-mi e un truc iluzoriu
Prea puțin din ce fac e palpabil.
Alteori sunt un bufon ce trăiesc la palat
Fac tumbe, râd, ma strâmb să-nveselesc
Chip palid și încruntat de față regească
Ce-a uitat de mult să mai zâmbească.
Stând cățărat pe tronul sau de palisandru
Nemaiștiind să se bucure de viață.
Uneori îmi uit rolul. Sunt OM, nu bufon.
O lacrimă de vopsea mi se scurge pe față.
Viața-i o scenă, decorul se schimbă mereu
Sunt magician, bufon, actor, dar cel mai des
Am un rol adevărat. Sunt EU.
Am folosit o duzină de cuvinte propuse de psi, numai că se pare că am întârziat la …spectacol.
“Am un rol adevărat. Sunt EU.” Superb ! Cati insa pot afirma asta cu mana pe inima?
Mulțumesc, Daniela! Poate unii o recunosc, în sinea lor sunt ei, numai că viața-i obligă să arate altceva.
Ai un talent deosebit. Sunt din ce in ce mai prezenta in vorbele si cuvintele tale…pe care le simt de poarcă izvorăsc din mine. Cu adevărat câţi dintre noi pot recunoaste ceea ce suntem?
Multumesc, Adriana!
Eu nu e rol, e piesa toată,
rând pe rând, personaje multe, soartă. 😉
Eu nu sunt piesa toata
atat timp cat altii regia mi-o scriu
eu urmez pas cu pas ce scrie-n soarta
alegând doar masca sub care o sa fiu.
Străin regizor, alt om sau soarta!
Aştepţi ca alte mâini să îţi deschidă poarta
spre tine şi spre ţelul tău, spre vis?
Sau prinzi în pumni un colţ de viaţă
pe margine de zare sau pe muchie de abis
şi îţi desfaci deasupra umbrela de speranţă
şi-apoi croieşti cărare printre regizori reci,
indiferenţi? Ei trec pe lângă tine, la fel şi tu… le treci.
Citind din rolul scris
m-agat de o speranta
umbrela-mi fac din vis
si n-are importanță
ca pasul imprecis
mă duce înspre o zare
sau-n iadul din abis.
Asa mi-e scris.
păcat numai că nu ai reuşit să postezi cât a fost tabelul deschis.
păcat…
Superblogul, bata-l norocul! Am scris cu drag pentru tine, pentru voi!
Uite,eu talentul asta nu-l am! Nu-i deloc usor sa combini o duzina de cuvinte! Felicitari!
Multumesc, Radu! Nu poti sa le ai pe toate.Nici probabil nu stiu ceea ce stii tu.
E superbă poezia!
“Sunt eu!” – asta mi-a plăcut!
Să nu renunți la scris niciodată!
Mulțumesc, B.D.! Nici să vreau, nu pot! E modul meu de viață.
Sunt eu…din ce in ce mai putin intr-o lume de roluri,
Sunt tacerea…cand ingeri prefacuti canta-n coruri,
Sunt strigatul…cand in vis nu se-aude frica nebuna…
Sunt pas de demon catre paradis…
Dar cand sunt eu, de-atatea roluri…nimeni nu poate sa mai spuna.
Schimbă decorul,
ignora regizorul
fii altul mereu
păstrându-ți al tău eu!
rolul tau e pus deoparte
si cand se ridica-ncet cortina
tu pe cele toate tine minte
le aduci in fata, inainte!