Scriu încet, încet, desenând parcă, cuvinte ce ies atât de strâmb de sub mâna mea tremurătoare. Gata, nu voi mai greși, îmi spun pentru a nu știu câta oară privind mulțimea de foi mototolite ce stau aruncate peste tot, în jurul meu.
Trebuie să mă liniștesc, trebuie să-mi stăpânesc emoția, trebuie să încerc să supun literele astea care vor vorbi despre mine, litere în care voi fi chiar eu.
Scriu prima scrisoare, după mulți ani. Rânduri scrise pe o coală de hârtie, nu pe un monitor, rânduri scrise cu un pix albastru, nu ieșite de sub niște taste reci și impersonale.
Mângâi coala albă de hârtie ce știu că va ajunge în mâinile tale, iubitul meu de departe.Va fi prima noastră atingere, prima mângâiere, prima întâlnire după luni și luni în care ni s-au întâlnit și și-au vorbit doar sufletele.
Aș fi putut să-ți trimit un mail, dar azi nu am vrut, azi este ziua în care vreau să-ți dăruiesc o parte din mine. Oare este desuet dacă parfumez coala de hârtie? Oare este copilăresc dacă la sfârșit voi pune amprenta buzelor mele? Oare zâmbetul se imprimă în cuvintele albastre?
Zâmbesc unor amintiri de demult… când imprimam câte-o palmă pe fruntea unui băiat ca semn că-i alesul meu, întrun joc de copii ce trebuia neapărat să conțină formula magică – Galați-Brăila… Poc!Ștampila. Poc-ul ăsta însemnând…ești al meu.
Voi pune buzele mele la final, vei înţelege că sufletul meu îți va spune… sunt a ta. Și-ți mai dăruiesc încă un zâmbet, amintindu-mi de alte și alte ștampile ce mi-au marcat viața.
Ștampilafăcută din cartof, cu un M strâmb, pusă pe primul bilețel de dragoste din clasa a doua, strecurat în caietul colegului de bancă, ștampila cu MARIA făcută cu greu pe-o radieră, după ce stricasem vreo zece, cu care îmi apăram mica mea, singura mea avere, cărțile.
Au urmat ștampilele fosforescente din discotecă, pe care le purtam amândoi întreaga săptamână, să vadă toți… cine și cui aparține. Apoi ștampila de ruj pe obraz, pe gulerul cămășii, pe gât. Nu, nu, asta este deja altă poveste. Azi scriu despre iubire, nu despre trădare.
Încep o altă coală, pe asta o mototolesc cu tot cu lacrima cea albastră, tributară unui trecut pe care m-ai învățat să mi-l accept, și-o voi arunca lângă celelalte foi mototolite, în timp ce eu voi relua scrisoarea mea de dragoste, de acolo unde era imprimat zâmbetul meu de fericire.
Iubitul meu, îți scriu azi pentru că nu pot fi lângă tine, îți scriu pentru că așa te simt lângă mine, undeva în spatele meu, abținându-mă cu greu să nu mă întorc pentru a-ți vedea zâmbetul născut de poveștile mele copilărești.
Îți scriu pentru a-ți confirma că în visele mele ești un om perfect cu tot cu defectele tale, un om căruia îi pasă dacă plâng, dacă sufăr, dacă nu râd, dacă nu zâmbesc. Știu că ești un romantic incurabil, un copil mare și sensibil, de aceea te rog nu râde de ștampila pe care o voi pune la sfârșitul acestei scrisori.
Buzele mele, cele care nopți și zile nu au știut să rostească decât un nume… numele tău.
Galați –Brăila.Poc!Ștampila.
Sursa imagini aici
Articol scris pentru SuperBlog2013-tema: Ștampile și obiecte de papetărie accesibile
Eu am luat de la ei acum câţiva ani şi am fost mulţumit! Cât despre restul n-ai vrea să ştii ce gândesc! :))
Înseamnă că asta este o cauză pentru care merită să lupt.Ba, uite că aș vrea!Uimește-mă!
Să te uimesc e foarte greu
Nu pot lupta cu geniul tău
Deşi, enorm de mult aş vrea
Plâng pentru tastatura mea
Suntem la fel în toate cele
că doar am vrut egalitate
în loc de carte-ți dau cartofi.
să n-ai scrisori neștampilate.
Ultima mea scrisoare trebuie datata cu C14!
Exclus stampile din cartofi, n-as vrea sa mananc si stampile prajite!
Da, si noi faceam stampile pe guma de sters. Sunt fascinante stampilele pentru puterea pe care o dau.
Putere, confirmare, autenticitate.
Cu aşa o scrisoare incendiară, destinatarul riscă să se ardă la degete când va lua plicul din cutie!!!
Nu te voi crede, dacă-mi vei spune ca nu ai simtit ca atingi sufletul cuiva , atunci cand ai mângaiat cu privirea măcar doua randuri. Mana este prelungirea sufletului…