Motto
Doamne, ce-mi dai azi, dă-mi şi mâine,
apă, sare şi pâine,
apă, sare şi pâine,
zile ceva mai multe, să mă pot bucura mereu
de toate câte îmi dai şi de omul meu.
Maya
Maya
Se spune că “Dragostea trece prin stomac”. Se spune, dar nu, noi doi ştim că dragostea trece prin artere, ştim că trece dincolo de stomac, ajungând în locul unde dorm fluturii, în locul unde, de ceva timp, nici ei nu mai dorm, ci se rotesc, se bucură şi cântă.
Le simt zbaterea aripilor tot timpul, începând de dimineaţă, în timp ce sorbim cafeaua aburindă. Cafeaua de dimineaţă, îndulcită cu vise, cu aromă de alint, cu mireasmă de trup împlinit.Cafeaua noastră orientală, adusă de pe tărâmul poveştilor din 1001 de nopţi, pe care o savurăm încet, încet, pentru a putea amâna cu câteva minute clipa născătoare de dor, imediat ce vei fi ieşit pe uşă. Totdeauna, ultima picătură culeasă de pe buze, în tandru sărut, este puţin amară, având gust de dor, având aromă de aşteptare.
Cu acestea toate mă hrănesc până spre seară. Simt când trebuie să vii, când mai ai un pas să ajungi. Tot fluturii sunt cei ce mă anunţă că e timpul când vii, începându-şi zbaterea, continuându-şi rotirea. Abia atunci încep să realizez că toată ziua mi-a fost atât de foame, mi-a fost atât de sete, toată ziua am suferit de tine.
Masa de seară este pentru noi cea mai importantă, cea mai bogată. Nu avem decât apă şi pâine şi…sare. Apa adusă de la un izvor al bucuriei, izvor născut de buzele noastre.
Pâinea, rotundă şi caldă ca o lună plină, este farâmă din trupul nostru, în ea este toată căldura bobului de grâu copt de soare, în ea este aroma de sân înmugurit, este roua de pe fruntea omului iubit, născută sub tandră frământare. În ea este pus tot ce avem noi mai bun, sufletul nostru, în loc de sare.
Masa de seară, pentru noi cea mai importantă, se termină de obicei înspre zori…zori născători de o dorinţă imensă de viaţă, zori ce duc spre o nouă zi, ce începe repetabil cu-o dulce cafea, cafeaua de dimineaţă.
Multi nu stiu cum se prepara reteta asta…
Se învața, fată, se învața!
Eram sigura ca o sa scrii, dupa ce ti-am gasit vorbele la mine pe blog si eram sigura ca o sa scrii frumos, pentru ca nu stii sa scrii altfel. Mi-a placut enorm masa voastra cu apa, sare si paine.
O reţetă simplă, greu de preparat şi duă c se concumă preparatul, este greu de digerat.
Să ai o zi bună şi liniştită.
E ușor de preparat această rețetă minune
când pui în ea tot ce trebuie,
și mai adaugi în plus multă pasiune.
…………………………………
pentru cei ce digeară mai greu
sfatul meu este că mai întâi
să ronțaie mereu o țelină
și din cănd în cănd 5kg de lamâi.
Zorii de zi sosesc odată
Cu gustul dulce de sărut,
Marcând al zilei început,
Cu iz de noapte-abandonată.
Aduci cafeaua aromată
în ceşti de porţelan…şi parcă
Conţin un elixir ce-ncearcă
Din vis frumos care mă-mbată
S-aducă un basm în realitate,
În care tu mi te dai toată,
Şi mă hrăneşti înflăcărată
Cu jar…cu şoapte fermecate.
Plutesc, nu mai ating podeaua,
Cand tu, zâmbind, mi-aduci cafeaua.
Felicitari Maya pentru articol, ai reusit sa prepari o reteta culinar-litarara de-a dreptul delicioasa!
Mulțumesc, Liviu!Te las sâ furi rețeta.Poate vei vrea s-o încerci alături de cine ți-e drag ție.
Felicitări pentru câștigarea ediției 70 Blog Power! Te așteptăm cu noua temă
http://www.mostwantedblog.org/2013/06/23/blog-power-71/
Mulțuumesc,Dana!
O exprimare ce arata maturitatea si lejeritatea cu care cuvintele sunt alese dar si o mare sensibilitate sufleteasca .Dragostea capata dimensiuni sacre integrandu-se perfect in sufletul crestin de unde izvosaste mai apoi in reverberatii infinite. Si totul exprimat in cuvinte simple comune apartinand vietii de zi cu zi. Aceasta este o caracteristica a sufletului de roman ce a stiut sa impleteasca simplitatea vietii cu sacrul universal intr-o ingemanare atat de frumoasa si gasita doar aici.
Felicitari Maria.
Mi-e foame de tine …..de Jianu Liviu-Florian
Mi-e foame de tine, iubito,
Iubito, de tine mi-e foame,
De palmele tale de sare,
Pe tâmplele mele de poame –
Mi-e foame de roadele tale,
de liniştea ta ce-mi împarte,
pe suflet, cu tălpile goale,
maree tăcute de şoapte –
mi-e foame de ochii tăi negri,
de pleoapele tale de vânt,
aş vrea să te legăn în cedri,
şi cuib să îţi fac în cuvânt –
să zbori ca o pasăre blândă,
să mi te întorci pe un umăr,
o veşnicie să număr
lumina din tine, plăpândă –
mi-e foame, iubito, de tine,
ca trupul să nu ţi-l ating,
aş vrea să respir doar din grâne
poverile tale de gând –
şi noapte să fiu, să te-acopăr,
şi ziuă, cu nori să te-mbrac
pe gânduri, ca floarea de nufăr,
pe lacul din minte să-ţi tac –
mi-e foame de tine, iubito,
de zâmbetul tău vegetal,
o mare să fii, să te sufăr,
cum nu te cuprind de pe mal –
mi-e foame de tine, iubito,
cu pleoape de aer , o iie
să-ţi fiu, să îţi mângâi pe vise
iubirea născând veşnicie…
Postat de Costel