În fiecare noapte, eu sap adânc în mine,
Mergând pe firul vieții spre locul de-nceput,
Mă caut printre pietre și răscolesc ruine,
Să –mi aflu risipirea din totul meu pierdut.
Nu am nicio lumină și drumul piatră-mi este
Și noaptea e adâncă sub mersul meu tăcut
Din brațe de cruci triste, trecutul mă privește
Și-mi flutură o batistă din timpul său durut.
Eu sap cu îndârjire, ca un ocnaș în sare
Știind că liberarea e dincolo de chin,
Pășesc peste ruine ce-au fost cândva altare
și ajung la începuturi, și pot să spun AMIN.
Mergând pe firul vieții, adun ce-am risipit
Și completez în mine ce alții mi-au răpit.
Asa trist si frumos. Sunteti o scriitoare uimitoare.
E totuși bine că pot să mă adun.Mulțumesc, Bianca!