Se învălmășesc gândurile în capul meu, asemenea norilor cenușii dintr-un decor tomnatic. Încercarea mea de a da un sens logic cuvintelor se lovește dureros doar de cuvântul „Nu”,doar de unica propoziție ce mă izbește în tâmple: „Nu se poate!”

     Nu, nu pot să cred că Nicu Despa nu mai este!Nu, nu pot să accept că a avut dreptate când îmi spunea, culmea, senin:”Maria, mi se apropie funia de par!” Eu îi spuneam o prostioară, ca să-i abat  gândurile, spunânu-i că i se apropie funia de altceva… Simțeam cum își ascunde o lacrimă  după  un zâmbet firav, de același zâmbet rezemându-se și tacerea mea, atunci când continua:”Maria, nu mi-e frică de moarte!Nu mi-e frică de Dumnezeu, doar atât că mi-e dragă viața asta în care trăiesc!”

      Obsesiv, îmi repet:Nu, nu se poate! Nu pot să accept că omul acesta nu mai este! Neculai al meu  era IUBIRE: iubea viața, cu toate că era nevăzător, insulino depedent, cu toate că era dializat de trei ori pe săptămână,  î- L iubea pe Dumnezeu, acceptând senin crucea grea ce o avea e dus,o iubea pe Stefania, căreia visa să-i ofere o viață în doi, iubea frumosul pe care-l vedea cu sufletul și pe care-l punea în delicatele figurini de origami, dăruindu-le oricui cu drag,  își iubea colegii-prieteni de dializă, ne iubea pe noi, prietenii bloggeri!

     Îi plăcea să scrie vesel, cu mult umor, așa ca o persiflare a situației în care era, participând la concursuri on line, câștigând multe dintr ele cu blogul său “Suflet captiv”. Imi va fi dor de Moș Ion și poveștile lui. Îmi va fi dor și de acel „Mariaaaa!”,  spus prelungit si cu bucurie, atunci când răspundea la telefon. Îmi vor lipsi sfaturile lui, îmi va lipsi optimismul său ce mă ajuta sa ma ridic din căderile mele, îmi vor lipsi multe din toate câte au alcătuit acest suflet ce a plecat acum spre lumina veniciei.    

      Suflet captiv este acum un suflet liber, ce urcă zâmbind spre Dumnezeu, pe drumul luminat de rugăciunile celor care l-au iubit, celor ce l-au citit, celor care i-au admirat minunățiile ieșite de sub mâinile lui,celor pe care i-au ajutat cu sfaturi, celor cărora le-a fost de ajutor.

      Dumnezeu să te primească în casa LUI, împărăția cerului, așezându-te la dreapta SA! Eu mai rămân o vreme să te plâng, apoi când va vrea Domnul, ne vom revedea!

“Jur-împrejur e largul care cântă,

E soare-n cer, e sărbătoare sfântă

Şi-n vreme ce mi-a amuţit pământul

Fiorul păcii-n suflet mi se lasă

Eternităţi îmi flutură veşmântul

Simt Dumnezeu cum mă primeşte-n casă. ”

Octavian Goga – Din larg

Rămas bun, Nicu Despa!