Pe sub ușa uitării, crezut de mult ferecată
Se preling amintiri din ce-a fost altădată.
Se scurg încet insomnii, neliniști, regrete
Chiar și caii cei verzi părăsesc un perete.
Toate se-adună, inundându-mi sufletul gol
Risipind speranța puțină din gânduri ce dor,
Înecând iluzii și vise ce încearcă să zboare.
După uși, crezut ferecate, trecutul nu moare.
Gânduri strecurate pe sub ușă, găsiți aici
Pe sub uşi ferecate caii verzi se strecoară
şi liberi, sălbatici, se-avântă şi zboară.
Pe sub uşi ferecate sparg lacăte gânduri
şi scriu pagini albe, le umplu de rânduri.
Pe sub uşi ferecate răzbat şi dureri
din vremuri mai vechi sau numai de ieri
şi ard în cuvânt, pecete se prind
în versul ce lumea din noi o cuprind.
Pe sub uşi ferecate se scurge speranţa,
ei nici un zăvor nu-i termină viaţa,
iar sufletul de aceea nu-i gol niciodată,
că uşa-i ca fumul şi se spulberă-ndată.