Noian de stele te vor ninge
Din noaptea neființei mele,
Când cele din ochi se vor stinge
Luci-vor doar zăpezi prea grele.
*
Jos stele reci, pe cer atâtea stele
Voi fi curând steluță chiar și eu,
Sclipiri vor răsări din cerurile mele
Ca drumul neuitării să-l luminez mereu.
*
Culoare se va șterge, tăcut vor dispărea
Atâtea trupuri calde de zăpadă,
Steluțe încet se vor porni să cadă,
Ninsoare de adio din lacrima cea grea.
*
Luciri sub brazi și-n brazi eternitate,
Lumini din aurore boreale,
În iarna ce la porți îmi bate,
Ninsoarea de tăcere mă doare cel mai tare.
variațiuni pe o imagine dată de Eddy.
“Ninsoarea de tacere ma doare cel mai tare…..”. Superb spus. Ca de obicei imi scot palaria in fata talentului tau.
Mulțumesc, Laura mea dragă. Tu nu taci niciodată. De aia te iubesc eu.
Nu imi plac tacerile. Nici macar ale mele. Linistea vine si prin vorbe. Nu doar din tacere. Si eu simt la fel,draga mea Maya.
Miroase a Craciun.
Miroase a … a stele căzute, Laura!