Am să fug cu tine-n munte, să-mi strig dragostea cea mare
Stele să se sfarme-n ceruri, muntele să se prăvale.
Să fim cei ce-aprindem cerul cu iubirea cea fierbinte
Să fim noi născând izvoare, să vorbim prin necuvinte.
Am să fug cu tine-n mare unde-i apa mai adâncă
Strigătu-ți să facă valuri, să dărâme dig și stâncă
Să-mi faci voal din verde algă și în el să mă-nfășori
Să mă-mbraci în spumă albă, să mă urci, să mă cobori.
Am sa fug cu tine-n munte, să mă chemi cu trupul tau
Strigatu-ti să spargă zarea, să se-ntoarcă doar ecou
Am sa fug cu tine-n mine, să ne regăsim mereu.
Dincolo de lumea întreagă, dincolo de Dumnezeu.
Inspirata de versurile lui A. Paunescu-Veac de tacere
Cum reusesti sa le brodesti tu asa frumos… M-am incalzit putin la suflet cu versurile tale… Un stil de poezie care imi simplifica respiratia si simturile… Frumos, doamna draga.
Daca tu te incalzesti, iti dai seama ca “MUZA a luat foc!Multumesc, domnule drag pentru constanta cu care imi vizitezi blogul, ba mai mult iti sacrifici din timpul de studiu pentru a -mi lasa cate-un frumos si de bun simt comentariu.
Buzele mele cer buzele tale,
În timp ce palmele îşi caută o cale
Pe pielea ta cu-aromă ispititoare…
Prin albii sani iti fac carare
pecete iti pun cu buze arzand
trupu-mi inrourat sub palmele tale
e lira ce-ti canta, dupa tine vibrand