Plâng spicele de grâu sub norii ce le-apasă Şi lacrima nu-i rouă, ci-s picături de fum Se frânge spicul-n două şi arşiţa nu-l lasă Să-şi vadă către pâine de-aromitorul drum. În sapă sta ţăranul şi-nchin-o rugăciune Să vină nori de ploaie, să plece nori de fum. Să aibă spicul roadă, să facă iar minune, Un joc de paparude ce-s scoase azi pe drum Râd spicele de grâu sub ploaia salvatoare, Se unduiesc în valuri spre zările de mâine Se-nchină azi ţăranul, se şterge de sudoare, Cu lacrimi el săruta ogorul copt, cu pâine
Super! Totimpul gasesti o modalitatea de a capta si atinge imaginatia cititorului… O sa iti rasfoiesc blogul, sunt curios cum scrii proza…
Super! Totimpul gasesti o modalitatea de a capta si atinge imaginatia cititorului… O sa iti rasfoiesc blogul, sunt curios cum scrii proza…
Foarte frumos! Mai trec pe aici.
Extraordinare versurile! O duminica frumoasa iti doresc, Maria.
Va mai astept cu drag!