Aveam cam vreo zece ani când am simțit eu prima dată că dragostea trece prin stomac. Eram în vacanță la țară și eram taaare îndrăgostită. E adevărat, nu prea știam eu ce e aia, dar știam că neapărat trebuie să existe ceva așa, ca niște fluturi în stomac, un ținut de mână și neapărat un pupat pe obraz.
Ei, înainte de toate trebuia băgarea în seamă, bilețelul cu „Vrei să fii prietena mea?”, apoi restul. De faza cu bilețelul trecusem, acum urma întâlnirea, fluturii și pupatul, întâlnire ce avea ca pretext dusul gâștelor la gârlă împreună cu Dană. Nu am înțeles niciodată de ce-i spunea Dană și nu Dan, dar dacă așa îi spunea toată lumea, așa îi spuneam și eu.
În ziua cu pricina nici de mâncare nu mi-a ars. Am băut rapid o cană de lapte proaspăt muls, că altfel nu mă lăsa mamaie să plec cu gâștele, am îndesat din mers și niște corcodușe în gură cu tot cu sâmburi și am plecat mândră cu primul meu prieten spre gârlă.
Așteptam cu nerăbdare să ieșim din sat, să ne putem ține și noi de mână, așa că numai bietele gâște știu ce joarde au luat pe spate ca să meargă mai repede. Cum am ieșit din sat, am simțit, așa deodată, cum fluturii încep să se cam agite prin stomacul meu. Bag seamă că erau cam mulți și cam înghesuiți, că prea făceau panaramă.
Am rămas puțin în urmă, sperând că Dană nu o să audă zgomotul făcut de ăia, zgomot ce semăna mai mult cu unul făcut de-o armată de broaște decât de un roi de fluturi. Am realizat că nu-i a bună când am simțit că dacă nu mă opresc din mers, mă fac de… cacao.
Abia atunci am înțeles că de fapt corcodușele mele nu se împăcau deloc cu laptele, cerând imperios să iasă afară. Dană, când a văzut că mă opresc, a și venit la mine, întrebându-mă dacă vreau să ne pupăm.
Numai de pupat nu-mi mai ardea mie. M-am înroșit instantaneu la față, nu de timiditate ci de efortul pe care-l făceam să nu las corcodușele să cadă pe jos. Noroc că aerul ce se chinuia să le împingă s-a răzgândit pentru moment, a luat liftul și a ieșit printr-un mic gârr, e adevărat nu prea romantic dar alinător pe moment.
Mintea mea descurcăreață imediat a și găsit soluția salvatoare. I-am zis lui Dană să meargă înainte, fără să privească în urmă, că eu trebuie să fac… o vrajă de dragoste. Dacă se uită înapoi, eu o să dispar pentru totdeauna.
Nu riscam nimic. Dacă se uita, oricum nu mă vedea din lanul de păpușoi și se chema că a stricat vraja. Rămâneam eu nepupată, dar scăpam de nesuferiții de fluturi. Săracul s-a conformat imediat impresionat de atâta iubire, dar mai ales de fața mea disperată.
Cred că nu făcuse nici măcar doi pași și eu făceam marea vrajă în păpușoi. Țac, pac, pleosc! Câteva pănușe, apoi lipa, lipa în urma lui, ușoară și fericită nevoie mare că mi-a reușit… vrăjeala. Na, să mai spună cineva că dragostea nu trece prin stomac.
A urmat cel mai inimos și mai transpirat „țonc” pe obrazul lui. Am dus împreună toată vară gâștele la gârlă, Dană întrebându-mă de fiecare dată când treceam pe lângă lanul de porumb, dacă nu vreau să mai fac vraja aia pentru pupat.
Nu mai vroiam. Se termina vara și nu mai erau corcodușe… și văzusem că nu-i mare lucru cu îndrăgosteală. Degeaba zicea mamaie că dragostea-i mai rea decât…Eu știam că-i invers, dar nu spuneam la nimeni.
Articol scris pentru SuperBlog 2013-proba nr.14-Blogging cu umor-temă propusă de Reeija.ro
Ilustrația -Arthur Rackham
:)) Am zambit de dimineata! Spor!!!!
Mulțumesc, Radu!Este soare la mine.E făcut din zâmbetele voastre.
Ok! Ai mai smuls un zambet! Chiar si aplauze… hocus pocus…pleosc! :))
Acelasi stil clar concis simplu, distins prin originalitate si instantaneitate.
Jos palaria
Pentru Maria! :))
Mulțumesc, Andrew! Sunt prețioase zâmbetul tău și aprezierea ta.
*aprecierea
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
:)) Chiar foarte tare postarea! Felicitări!
Mulțumesc, draga mea!Copilăria-i de vină.
Ce mă bucur, ce mă bucur!Așa trebuie, să mai și râdem.
Foarte tare! Un mare ranjet mi s a intins pe mecla cand te am citit. Noroc ca erai mica si nu ti pasa… Sa vezi ce am tras si eu cu dragostea… Dan. calatoriaperfecta
Am văzut!Ti-am returnat zambetul:)