Inima are taine pe care nici o ratiune nu le patrunde. (Guy de Maupassant)

          Trecea totdeauna prin dreptul geamului meu, uneori singur, alteori însoțit de un puști blond, un fel de copie fidelă a celui ce-l ținea de mană.Prima oara privirea i-a alunecat pe lângă mine, oprindu-se în geamul ce reflecta o mare de albastru. Pe acel cer ni s-au întâlnit privirile,  întâlnindu-se  de  ori de cate ori pleca sau venea.Îi învățasem pașii, le știam cadența nerăbdătoare, devenisem dependentă de zâmbetul lui, de privirea lui care-mi spune cât sunt de frumoasă, cât de mult mă dorește.
          O singură dată nu mi-a zâmbit. Mergea cu jumătate de pas în urma unei  tinere femei ce ținea de mână același puști blond. M-am retras instinctiv, lipindu-mă de peretele rece, încercând să-mi stăpânesc bătăile inimii și să-mi opresc lacrima de neputință. Mă simțeam vinovată, eram geloasă, vroiam mai mult, nu mai vroiam nimic.
         Atunci am înțeles că trăiam sub stăpânirea unui impuls care trecea dincolo de voința mea, un sentiment care venea de undeva, de dincolo de mine. Îmi era ciudă pe mine, îmi era ciudă pe ea, îl doream pe el, un el  al cărui nume nici nu-l știam, un el care timp de șase luni nu-mi spusese nicio vorbă în afară de ce-și vorbiseră privirile. Din acea zi am hotărât să-l las singur să privească cerul din geam.
        Mai aveam două  săptămâni până îmi dădeam restanța, apoi acasă,în vacanță, speram să-mi treacă pasiunea asta ivită din neant. Numai că toate planurile mele s-au dărâmat așa cum se dărâmă sub răsuflare un castel făcut din cărți de joc. A doua zi, după ce l-am văzut cu cei doi, l-am așteptat ascunsă după perdeaua lila. M-a durut absența zâmbetului de pe fața lui atunci când a văzut că nu sunt la geam. Urmatoarea zi, la fel i-am văzut ochii triști căutându-mă cu disperare. Rezistența mea începea să slabească, așa că în acea seară am dormit la o colegă, în speranța ca voi reuși să scap de acea  privire dureroasă.
        Când m-am întors, am găsit o crizantemă pe pervaz și-un  un bilețel pe care scria “Unde ești mică minune,îmi este tare dor de tine!Octav”. A urmat alte zile și-n fiecare zi o altă crizantemă, un alt cer singur.
         Îmi era dor și mie de zâmbetul lui. Dorul îmi țipa în ochi, în piele, pe brațe. Îmi mușcam  buzele încercând să  înving rezistența  numelui său ce vrea să țâșnească rostit ca o incantație înainte de ploaie. Nu, nu aveam voie să mă las furată de val. Trebuia să rezist. Știam că dacă începeam iar jocul privirilor voi vrea mai mult, tot mai mult. Speram să nu-și mai intoarcă privirea, să nu-și mai oprească pasul,  îmi doream să renunțe la jocul ăsta, deși  la gândul că o va face simțeam că mi se oprește inima în loc. Credeam că poate se va plictisi. Numai că m-am înșelat. Stătea cu orele rezemat de stâlpul de peste stradă, citind un ziar sau pur și simplu privind spre geamul meu. Între două fraze pe care mă chinuiam să le învăț, fugeam la geam să văd dacă mai este. Era, și încă foarte hotărât să stea pe orice vreme.
        Nu credeam că-l voi vedea în ziua aceea ploioasă. Chiar mă pregăteam să dau perdeaua deoparte când i-am zărit silueta  prin ploaia ce se întețise. În clipa aceea am uitat tot ce mi-am propus.Mi-am pus o pelerină pe umeri, am luat din fugă o umbrelă și am alergat spre el. Nu-mi  mai aduc aminte decăt doua brate puternice ce mă strângeau patimaș la piept în timp ce buzele ni se căutau cu lăcomie printre picăturile de ploaie.
         Drumul pâna în camera cu perdele lila la geam mi s-a părut nesfârșit.Mai știu și cerul ochilor lui răsturnat în mirarea ochilor mei, palme tandre și nerăbdătoare să deschidă nasturii bluziței ude, o respirație  ce-mi ardea gâtul, sânii, coapsele. Apoi a urmat valul de senzații, trăiri și sentimente ce m-a purtat dincolo de ceruri neștiute pâna atunci. M-am dăruit lui cu inocentă, cu voluptate, cu frenezie și pasiune. Ochii lui erau la fel de arzători ca și respirația, ochii lui îmi vorbeau mai mult decât imi vorbea oricare parte a corpului lui.Apoi a urmat o tăcere în care se auzeau doar ploaia alunecând pe geam și răsuflarea lui liniștită.L-am privit cum zâmbește prin somn, i-am simțit o tresărire cănd a privit spre ceasul de pe noptieră.