Un vis în plus

 

1920x585Afară-i frig, în casă e frig
Eu tremur și-mi vine să strig
Vreau căldură, vreau soare!
Uitând că parcă mai ieri,
Îmi doream puțină răcoare.

Rău mai e Doamne, la bloc,
Că nu am sobă și lemne de foc
Am centrală cu gaz,
Dar nu o pornesc, că- i necaz,
Îmi dă ea toată căldura,
Mă arde însă, când vine factura.

Afară-i frig, eu-n casă strănut,
De la condens și mucegaiul avut
Și-mi vine să-mi dau palme
Că nu am știut să mă mut
Sau să am o casa (în)PLUS,
În care, vara să am răcoare,
Iar iarnă să stau ca la soare,

Să fie din materiale beton,
Neapărat făcute de firma Macon
Să am confortul sporit, fără s-aud
Când vecinul înjură cam tare
Sau boxele urlând în parcare.
Fără să tremur de frică
Că la o zgâlțâială mai mare
Și centrala, și blocul meu pică.

Afară e frig și-i toamnă demult
Eu deja visez că mă mut
Și-am s-o fac într-o zi, cu Macon,
Am să scap de atâtea belele
Și am să-mi pun pe fronton
Să se vadă din avion, de sus
CASĂ confort PLUS.

Ar mai fi multe de spus
De exemplu, despre ignifugare
(Nu știi ce gânduri vreunul mai are,
Și te alegi cu-n incendiu),
Despre prețul redus,
Despre prietenia casei Plus cu mediu.

Mă opresc, nu înainte de a vă lasă
O poză de vis și evident… adresa,
A celor de la firma Macon, nu a mea.

Colaj

7 thoughts on “Un vis în plus

  1. De-i iarnă şi-n casă este frig
    Mergi de te-ncălzeşti…..cu un pahar de vin!
    Bună casa, nu zic nu
    Dar nu-ncălzeşte precum vinul.
    Succes!

    • Vreau o CasăPlus, nu altceva,
      Vinul nu am să-l bot bea,
      că în loc să mă-ncălzească,
      s-ar putea să mă răcească.
      Vreau căldură, nu răcoare,
      Sunt alergica cam tare
      La alcool și la …strâmtoare.

  2. Pingback: Castigatori campanie "Ce ti-ar placea sa imbunatatesti la casa in care locuiesti?" - Blogal Initiative

  3. Ignifugarea m-a fascinat… as ignifiga zi si noapte cu Macon :)! Felicitari, Maya! M-ai convins!

Leave a Reply