Un suras in plina toamna

Uneori nu pot vorbi, aud, vad, simt, doar atat. Buzele mi-au ramas prinse intr-un suras pe care il port pentru oameni. Stiu ca multi nu vad, pentru ca nu vor sa vada, stiu ca multi nu aud sau aud numai ce vor , stiu ca multi nu simt pentru ca nu vor sau pentru ca sunt doar umbre ce se strecoara pe langa ziduri. Eu totusi surad, nu-mi mai incap intre buze cuvinte mari si pentru ca oamenii au nevoie de cuvinte si rar de un suras care le inlocuieasca, scriu. Din verticalitatea verbului se nasc scrieri de viata,portrete, vise, scrieri de iubire trecuta sau prezenta. In cuvinte simple spun tuturor cat ii iubesc…mamei, copiilor,iubitului fost, omului, vietii. Scriu si surad. Scriu si strig. Scriu si plang… si iar surad. Scriu si sunt fericita ca pot sa o fac…fara pretentii de scriitor. Stiu ca cineva va vedea daca nu aude, cineva va auzi daca nu vede, cineva va citi, se va regasi si-mi va zambi. Acest zambet este seva nevazuta ce ma ajuta sa trec puntea dintre toamna si…infinit.

5 thoughts on “Un suras in plina toamna

Leave a Reply