Ultraviolete

Uraaaa!Am plecat la mare. După un drum destul de obositor cu trenul, în sfârşit în faţa mea a apărut întinderea nesfârşită a mării albastre. Soarele se juca în valurile ei, făcând-o să strălucească în nuanţe diferite.Abia așteptam să ajung la ea, să o respir, să o ating. Deja aveam pe buze gustul de sare și-n  nări miros de alge. Mă uit la ceas  și constat cu bucurie că mai este timp să prind ultravioletele de seară, dacă mă grăbesc puțin.
Nu trebuie decât să-mi pun costumul de plajă, ăla, stiți voi, care-i făcut din cravata lui bărbate-miu, îmi iau accesoriile necesare etalării nivelului de cultură, adicătălea…punga de semințe și integramele pentru începatori, și vira pe malul mării.
Locul unde îmi place să fac plajă se cheama „La doi papuci”. Nu prea știu de ce-i spune așa, dar pot să-mi imaginez privindu-i pe cei ce urcă lent  pe lângă mine, în timp ce eu cobor vioaie scările ce se opresc în nisip. Îmi iau și eu papucii în mâna, arunc o privire din capătul scării, scanez întreaga plaja și  încep să cobor în mare  viteză.
La ora asta sunt puțini turiști, ici colo câte un singuratic, niște colorați ce strâng sticle de plastic, câte un cuplu înfierbantat ravașind nisipul cu picioarele, în rest  doar pescărușii galagioși și  zgomotul liniștitor al valurilor.
Îmi aleg statergic locul,  să nu fac prea mulți pași până la apă,îmi scot telefonul, țigările,  mă întind ca o pisică la soare și-mi încep marea activitate de cultivat. Nu apuc bine să deschid revista că și aud două voci bărbătești ce-mi zgărie timpanul.
”Hai mă,  să stăm aici, o putem vedea mai bine”
Upssssssss !Nu-i de bine…ia să văd eu cine-s intrusii!!! Mă uit discret  în oglinda ochelarilor de soare și văd doi tipi având  cam vreo optsprezece ani …de la ieșirea la pensie. Nu vad prea multe decât un tricou cu-o mare burtă și un monument al unuia,  ridicat cred  în cinstea unui erou uitat. Nu par a fi periculoși, așa că-i las în plata Domnului, numai că se pare că ei nu vor să mă lase deloc.
„Mai, Gicule , tu vezi ce bunăciune este?.”
Să spun drept mândria mea începe să țopaie, recunosc,  îmi cam place, da mă apuca și nervii nervosi. Nu putea sa fie unul mai tanar, hai fie și doi.
Gicu ăsta mă enervează de-a binelea , că-mi strică stima de mine ce tocmai începuse să urce ca mercurul întro amiază de vară.
”Nu-mi place, bă!E prea babană pentru gustul meu”!
Na, cum să nu mă enerveze când știu cât am pătimit ca să slabesc  mâncând  atâta verdeața de mai aveam puțin și începeam să behăi.
„Hai, mă,  lasa-mă… uite ce înaintare are.”
Iar  îmi spun upssssss ! Ia să mă întorc eu, să nu mai vază nimic ochiul lui.
„Gicule, ai vazut ce elegant s-a întors?!Lasă mă sticla aia și admiră, că nu vei  avea ocazia prea des să vezi așa ceva”
Începe să-mi devină simpatic nenea ăsta, zău că nu mai rad de tricoul lui cu burtă, oricum e copil mic pe langă monumentul nesuferitului ăsta de Gică.
Numai că nu dureaza mult simpatia mea pentru posesorul tricoului, auzindu-i vocea gâfâind de emoție…
”Băi, am un chef nebun să mă urc pe ea!Dragostea mea, ce-as vrea sa fiu pe tine acum… „
Hait, s-a întărit pustia.Mă și vedeam star în stirile de la ora 5.Mi-a trebuit ultra violete…na, să-mi ajungă , dacă mă prinde obsedatul să vezi ce ultra violetă o să fiu. În timp ce-mi trec prin minte tehnici de aparare ca  genunchi în ..bip, nisip în ochi și țipăt sirena, mâinile încep să strangă  febril bluză, telefon, ochelari, revista,  întro ordine de-a valma. Apuc să aud cum mai spune Gica
”Gata mă, pleacă, hai să mergem și noi!
Nu, nu voi pleca până nu le voi arata obrazul, măgarului si obsedatului . Mă întorc, strângând pumnii cu nisip, căutând cu privirea locul cu urme de …bip. Rămân uimită când văd că ei sunt cu spatele, făcând cu mana unei frumoase fregate ce se profilează maiestuos aproape de zare. Respir ușurată, dau drumul la nisipul din pumni ce se risipește ca și spaimele mele  și încep să urc zâmbind scările. Abia sus îmi dau seama că mi-am uitat papucii. Doi papuci.

 

17 thoughts on “Ultraviolete

  1. Maya draga, iata ca ma surprinzi: poti sa scrii si altfel si nu o faci rau deloc. M-a umflat rasul, evident…dar dincolo de el, iata ce inseamna talentul…sa te manifesti in stiluri diferite si sa o faci la fel de bine peste tot…
    Costumul de baie facut din cravata barbatului….prea tare!!!

  2. Sa stii ca am avut o oarecare banuiala de la inceput ca nu ar fi o femeie la mijloc. Chiar exista “doi papuci”? Eu mai am de asteptat vreo 3 saptamani pana imi voi putea si eu arunca “ancora” decupata din pilonul podului undeva pe malul marii (asta pentru ca mi-a placut teribil fraza cu cravata). O vacanta placuta in continuare iti doresc!

  3. Plaja “Doi papuci” este in Constanta,scarile de coborare incep din dreptul blocului rotund. De acolo, de sus, marea se vede pana departe , pana unde se pierde in zare.

  4. Am fost si eu la doi papuci vara asta, am urcat la scari de mi-au iesit ochii… Faina tare povestioara, si eu am crezut ca a fost pe bune :))

  5. De tot m-ai provocat! Unde ai putut vedea o fregată lângă portul Tomis???
    O să-ţi spun o dată de ce se mai numeşte şi “Doi papuci”. :)
    Sigur nu eram eu nesuferitul, nu de alta dar n-am împlinit încă vârsta! :)

    • Păi şi pe la Dunare mai trec ceva nave! :)
      În anii 90 am avut 11-n toamnă şi le-am trecut pe toate! :) Restanţele! :)
      Uite promit! Când se termină SB-ul scriu un articol despre cum am trecut la rezistenţa materialelor într-un an când minerii ocupaseră Bucureştiul! Dar să mă tragi de urechi, cât poţi tu de blând.
      Nici iahtul lui Copos nu intră în portul Tomis! :) Off doamne, m-a luat gura pe dinainte!

Leave a Reply