Tshirts și cadoul potrivit

images

Și a fost ziua soțului meu. Cum credeți că poate marca o geamănă, adică eu, un eveniment atât de important din familia noastră ! Păi dacă-i geamănă, nu poate sărbători decât oferind două cadouri, unul pragmatic, așa cum este jumătate din personalitatea ei și unul haios, cum este cealaltă jumătate.

Să cumperi cadouri unui bărbat, nu este tocmai ușor, mai ales atunci când trebuie să fie două într-unul, și folositor, dar și să vorbească despre tine, obținând în final mulțumiri și zâmbete.

Am epuizat în anii trecuți, și vă asigur că au fost destul de mulți, toată gama de „folositoare”: ciorapi, cravate, cămăși, portofele, parfumuri, însoțite totdeauna de același tort, că altul nu știu să fac, pe care scriam și eu câte ceva haios.

Anul acesta” m-am scos” fain de tot. M-au ajutat cei de la Tshirts, trimițându-mi tricoul pe care mi l-am ales cu greu din magazinul lor online, cel mai mare magazin din țară de tricouri personalizate.

A fost greu de ales, nu pentru că site-ul ar fi dificil de utilizat, ci pentru că intrând pe el, am uitat să mai ies, neștiind la ce să mă opresc, la ce tricou să mă hotărăsc…  de data aceasta nehotărârea nu mai era de la zodie, ci de la gama diversificată pe care am găsit-o aici.

hw2 Tricouri, care mai de care mai haioase, îmi făceau cu ochiul, îndemnându-mă parcă să le iau acasă. Aliniate frumos pe 8 categorii: amuzante, calculatoare, cool design, ilegale, party time, sex, sigle, sport, portofoliul vast îți oferă posibilitatea să-ți alegi ceea ce vrei, ceea ce crezi că te reprezintă sau îl reprezintă pe cel căruia i-l vei da în dar.

Tshirts s-a gândit și la cei care vor un tricou personalizat cu poza lor, cât și la cei ce vor tricouri pentru campanii promoționale sau electorale, pentru personalizarea echipamentului de muncă, pentru reclamă ori pentru alte evenimente de grup.

Pentru ei există secțiunea “Tricoul tău”, unde îți încarci propria poză sau textul pentru personalizarea unui număr mai mare de tricouri, procedura fiind foarte simplă, obținând în schimb un tricou unicat, realizat sub brandul propriu al celor de la Tshirts, HugeW3AR.banner-poza-ta

Le-aș fi luat pe toate 200, la prețul convenabil, de importator, pe care-l au, dar din păcate trebuia să-mi aleg doar unul.

Mi-am ales Tricoul cu burtă.  Am să motivez mai jos, în stil propriu, de ce l-am ales pe acesta dintre toate tricourile funny, deocamdată am să vă spun că lansarea comenzii a fost foarte simplă.

Am dat click pe categoria Amuzante, mi-am ales tricoul, apoi am dat click pe detalii, unde am ales culoarea, mărimea și unde am aflat și prețul.

După ce toate au fost stabilite, am apăsat butonul: „Comandă acum!”,  care m-a dus pe pagina de comandă, unde am revăzut ce am comandat, am aflat prețul total, preț ce avea inclus și taxele de transport, mi-am trecut adresa de livrare cu toate datele personale valide și modalitatea de plată, am trimis comanda și asta a fost tot.

A urmat o confirmare telefonică și iată, acum, după 48 de ore, soțul meu a intrat în posesia darului dublu funcțional: folositor și haios.

Tricoul este alb, din bumbac 100%, având în jur de 145 – 160 g/m.p, scrie pe site, eu nu l-am cântărit, materialul este delicat, cusăturile sunt fine, iar mărimea cea comandată.

Scrisul este negru, realizat prin transfer termic la temperatură și presiune mare, tehnologie ce face ca acesta să dureze în timp, dacă tricoul este spălat manual, în apă rece, maxim 30 de grade, fără înălbitori. Tricoul trebuie spălat și călcat pe dos, fără a pune fierul pe partea imprimată.

Am făcut o alegere foarte inspirată comandând acest tricou, mai că îmi venea să mă pup singură, când am văzut reacția soțului din dotare și a celor din jur… un multiplu hohot de râs, care a devenit cascadă apoi, când le-am citit și poezia compusă special pentru acest moment de neuitat:

Astăzi am primit un dar potrivit,
Cadoul trimis de firma Tshirts,
Tricou de bumbac, imprimat frumos,
Ce vine turnat pe-al meu trup pufos.

Are ca și mine personalitate,
Definind pe loc pe cel ce-o să-l poarte,
E ghiduș ca mine, la fel de haios,
E bun și de Gică, soțul meu burtos.

Am să îl îmbrac, mândră, de-îndată,
Să-acopăr cu el, burta mea bombată,
Să nu mai aud vreo țață mirată,
Făcând pe naiva, întrebând perfidă:

Măi, Mărie, ce-ascunzi sub…prelată,
Tu te-ai îngrășat sau ești cam gravidă,
Sau te-ai înfipt la maia, ceva mai grăbită
Că nu prea mai ai tu, trupul de silfidă.

Am să-l port mereu, acasă, pe stradă,
Să mă vadă toți și chiar să mă creadă,
Nu că am o minge sau grăsime multă,
Ci-i de la tricou… că-i tricou cu burtă.

Mai târziu, când verii i-o trece sorocul,
Soțului gurmand i-l dau să-l îmbrace,
Că de-atâta bere și mâncând tot porcul,
La sfârșit de iarnă, minge se va face.

Ce mândru-o să fie, chiar lipsit de stres
Tot purtând tricoul, făcut cu talent,
N-o să-l mai întrebe toți cu subînțeles,
Dacă are o minge sau e monument.

Și dacă vreun prieten va-ndrăzni să zică,
C-are burdihanul cam mare, nea Gică,
Va spune sarcastic replică lui scurtă…
Tu ești chior, nu vezi?E tricou cu burtă!

Vă las și o poză cu nea Gică, care nu m-a lăsat să-i surprind și fața… cică să nu creadă lumea că plânge uitându-se la burtă, când de fapt el are lacrimi de la atâta râs.

editor_1444828278_zSH79hRMulțumim,Tshirts! Pentru dar, pentru zâmbete și pentru că sunteți. Voi da adresa voastră la toți, iar eu mă voi întoarce… curând vine ziua soacră-mii. Am și pregătit poza ei de pus pe tricou cu mesajul … ” Asta-i soacră-mea…amestec de condimente, se amestecă-n orice.”

12165399_1734946903384272_450758352_o

Vedeți că ziua de 13 poartă noroc?!!!

Articol scris pentru SuperBlog 2015

38 thoughts on “Tshirts și cadoul potrivit

  1. Daca nu am ras azi toata ziua,am ras acum.
    Mult umor intr-o reclama !
    Felicitari !

    • Să înțeleg că ai făcut o burtă de ras sau că ai un tricou cu burtă care râde.Fă o poză!

  2. cu umorul tau nici nu se putea sa alegi ceva mai serios. ma gandesc ca poate ar fi si motivational tricoul asta, sa dea burta jos si sa l intrebe lumea unde e burta… dar cred ca vrem noi prea multe de la ei :).
    faina alegere. sa l poarte sanatos!

    • Mulțumesc, Vavaly! Apăi, mai luăm și noi viața în râs, că și ea râde de noi!Pentru asta s-a inventat Tshitrs, să ne dea motive de ras.

    • Este suficient să spui ce măsură vrei și se rezolvă. Dacă nici al meu, nu este mareeee!Succes la cumpărături! Știu de pe acum că vei fi încântată de ce vei găsi pe Tshirts!

  3. Să fiți sănătoși și la fel de haioși! Ești norocoasă, ai un soț cu care poți să împărți umorul (sau să-l multiplici, cred ca așa E mai corect)

    • Mulțumesc, Catinca!Mai trebuie și să râdem, altfel nu ar ieși soarele pe strada noastră.

  4. Maria, ma faci mereu sa te admir pentru usurinta ta de a scie cu umor. Postarile tale le citesc intotdeauna de doua ori: prima data pe nerasuflate si a doua oara pe indelete, sa savurez din plin fiecare cuvant. Acum m-ai facut sa caut si sa-mi aleg si eu un tricou pe placul meu – din categoria “animalute de casa”: http://www.tshirts.ro/shop_add.php?pid=111
    PS Te rog sa primesti urarile mele intarziate pentru sarbatorit: La multi ani cu sanatate!
    gg

    • Mulțumesc, gg!Poate am noroc sa-l primesc eu .Ți-l voi dărui cu drag.Dacă, nu …tot ți-l voi dărui.

  5. Nu numai lui nea Gică i se potrivește tricoul.Pot spune că am și eu un tricou cu burtă,dar nu e personalizat.Ai înțeles nu? Oare cei de la Tshirts mă pot rezolva? Hai succes!

    • Muțumesc, Ștefania mea! Am înțeles aluzia și trăiesc cu iluzia că într-o zi îl vei avea. Tshirts te va rezolva!

    • Se găsește, Nicule! Dacă nu, facem unul special pentru tine. Se ocupă Thsirt de asta, eu doar vin să -ți iau măsură…

  6. Ador orice sugestie, daca e scrisa cu umor. Ma plictisesc de groaza articolele publicitare fara ceva amuzant. Tricou cu mesaj imi iau. Ce zici de:

    Am prietenă moldoveancă
    Dar o vreau si premiată!

    sau să facem un tricou despre cum mi-ai trimis tu sarmale la Brașov de la Galați…prin poștă?

    Din Galați am azi sarmale
    Și-acum am ce pune-n oale!

    Te pup, Maya mea! Succes, ai scris fain di tăt!

    • Adriană, umorul tău e mai fain decât al meu
      și zău, meriți un tricou cu o inscripție mare: prietenul se cunoaște la… sarmale!
      Zămbetul tău este premiul meu! Muțumesc, fată frumoasă!

  7. Pingback: SuperBlog | Proba 5. Tricouri cu personalitate

  8. Pingback: Superblog | Proba 5. Tricouri cu personalitate

Leave a Reply