Tricoul de campion

 

 

 

 

      Pe roata olarului un boț de lut așteaptă să prindă viață, este un copil, este incomplet. Olarul lucrează cu drag, cu atâta drag pentru pumnul lui de lut, încât nu are timp să vadă nici că lutul e pe terminate, nici îngerul de lângă el, ce așteaptă să-și primească umbra. Copiii sunt umbra îngerilor și îngerul e din ce în ce mai nerăbdător să se joace cu umbra lui.
       Olarul îşi vede mai departe de opera lui, cântă încet, cântec numai de el știut. Îi trebuie culoare pentru ochi, culoare pentru suflet, lumină pentru minte, ca lucrarea să-i fie completă. Se uită spre cer și în clipa aceea știe ce culoare vor avea ochii copilului. Îi desenează, îngerul se bucură, îi place albastrul, că doar de acolo a venit.
         Dumnezeu cântă, se oglindește în ochii copilului și desenează sufletul, îl desenează în alb, diafan și pur ca un fulg de nea, apoi se pregătește să-i pună pe frunte coroana de lumină. Începe să deseneze cu penelul înmuiat în soare, pune o rază,mai pune una… apoi  se oprește auzind  un clinchet de clopoței și glas de copii ce cântă un colind rezemați de o stea. 
        Tresare. Își amintește că azi e ajunul Crăciunului. Tresare și copilul, îi place muzica îngerilor, pentru el e primul lucru pe care îl “vede” acum cu sufletul lui alb, tresare și zâmbește…este primul lui zâmbet. Îi zâmbește îngerului său cu care a rămas singur, olarul fiind demult la poartă să asculte colindul.
      Îngerul îl privește mut de uimire. Cât de frumos este un copil cu ochi albaștri care zâmbește! Nu mai are răbdare, își ia umbra în brațe și pleacă fericit cu ea. Ce dacă nu are decât o rază de lumină pe față! Ce dacă nu este  terminat! Are suflet, are cerul în ochi, știe să se bucure când aude un cântec. Îl ia de mânuță și încep să alerge, să alerge în lumea nevinovată a copilăriei, și rămân acolo o viață.
   Copilul, zâmbind inocent, nu vede lacrima mamei, când el nu reușește să pronunțe simple cuvinte, când nu poate să-l învețe poezii cu pitici în ibrice sau cățeluși năzdrăvani. Cuvintele trec neînțelese pe lângă el, el înțelege numai cântecul ierbii, al păsărilor, cântecul inimii mamei sale ce-l strânge cu disperare la piept când îl leagănă. Nici tristețea tatălui său nu o înțelege, tristețe atât de amară când vede cum băiatul său învârtește ore în șir o rotiță, dezinteresat de mașinuțe, de avioane sau de mingea colorată.
    Copilul este autist și trăiește în lumea lui, are prieteni ca și el, răpiți de îngeri înainte de a fi terminați, cu care se înțelege prin necuvinte, se joacă cu îngerul lui păzitor făcând ninsori din bucățele de hârtie, nu-i pasă de nimic din lumea oamenilor ce se cred normali. El nu cunoaște lumea reală în care trandafirul are și spin, în care florile de mac ascund venin, nu știe de ciuperci adormitoare, de pete din soare, nu știe de invidie și ură, nu judecă oameni ce știu numai să ia, nu să și dea. El are lumea lui, iar uneori, după ce în noapte își amintește zâmbetul olarului, desenează icoane naive ca și sufletul său.
    Deseori, Creatorul îl privește cu ochi triști, înnegurați și atunci, recompensă pentru neatenția lui de o clipă, trimite părinților câte–o lacrimă luminată de un zâmbet de fericire. Mama are lacrimi de bucurie pentru primul pas făcut la trei ani, pentru cuvântul “apă” spus la patru ani, pentru  prima floare tremurată, desenată de ziua ei, la opt ani.  Pentru ea copilul acesta neterminat este cel mai frumos, cel mai deștept, cel mai special copil din tot  universul.
   Tatăl său îl privește tot de după lacrimi cum fixează mingea, cum îi tremură corpul firav de atâta concentrare, cum reușește să ducă încet mingea spre poartă. Pentru el copilul acesta este minunea lumii, chiar dacă nu poate vorbi decât cu îngerii, chiar dacă nu știe cuvintele oamenilor mari, chiar dacă pașii cu care a dus mingea spre poartă sunt atât de temători, atât de  nesiguri. Tricoul pe care îl poartă copilul, cu numărul zece pe spate, spune tot despre acest suflet. Este un campion. Campionul sufletelor curate, al voinței, al iubirii.
   Copilul cu numărul zece pe tricou este fericit, îngerul lui păzitor este fericit, chiar și portarul, alt suflet neterminat, râde fericit. Cei mai fericiți sunt părinții lui ce merită și ei tricouri cu număr de campioni. Toți sunt fericiți, doar Dumnezeu începe să plângă într-o ploaie caldă și tristă pentru clipa sa de neatenție.  Picăturile de ploaie se amestecă cu lacrimile de bucurie ale părinților. Azi copilul furat de înger înainte de a fi terminat a dat pentru prima dată  cu piciorul în minge. A reușit să-și învingă neputința. 
   Copilul acesta există. Îl cheamă Cosmin  Face parte din viața mea, iar mama lui, Nicoleta, este cea mai deosebită ființă pe care o cunosc eu, între noi fiind o relație specială. Din considerente etice nu-i pot da numele, dar dacă cineva are nevoie de un sfat bun, mă poate contacta. 

Dă click  pe poza pentru a vedea povestea lui Cosmin!

    Pentru a putea ajuta și alți copii autiști, această mămică minunată a înființat la noi în oraș o asociație prin care luptă pentru copilul ei și pentru alţi copii ce sunt în aceeași situație. Dacă aveți nevoie, nu ezitați sa  contactați APCA 

 

42 thoughts on “Tricoul de campion

  1. În clasa băiatului meu este un copil autist. Mama lui a insistat să urmeze o şcoală normală, ceea ce mi se pare firesc. Are şi însoţitoare.
    Totuşi 80% din părintii copiilor din clasă ridică obiecţii, majoritatea nefondate privind prezenţa acelui copil în clasă încât încep să mă întreb cine e şi cine nu e normal! :(

    • Cei 80% … să mulțumească lui D-zeu, pentru copilul lor. Iar când ridică obiecții sau se constituie în majorități “normale”, să se pună o clipă în locul celuilalt. Nu se știe niciodată, dar într-o viață viitoare pot primi aceeași probă.

  2. Mesaj-strigat, mesaj-lacrima, mesaj-IUBIRE. Suvoi de dragoste izvorat dintr-un suflet mare cat o lume. Mai departe…vorbesc necuvintele.

  3. Am scris un rand…citez:”nu-i pasă de nimic din lumea oamenilor ce se cred normali”. Spune tot…unii oameni se cred normali, dar nu sunt.

  4. Copii furați de înger… Nu de multă vreme am văzut un reportaj în care astfel de copii își povesteau experiența de viață. M-a uimit performanțele la care ajunseseră și felul în care își percepeau boala. Și am știut că totul se datorează părinților lor care nu i-au abandonat într-o lume tăcută și lipsită de bucurie. Ei merită darul tău. Îți mulțumesc că te-ai gândit la acești oameni.

  5. Eu fac terapie prin teatru cu câţiva copii cu autism. Şi nu separat, îi integrez. De curând, mi-a venit la curs un dislexic. Dar pe toţi îi tratez la fel. I-adevărat, e mai greu cu ceilalţi copii, care observă ori că cel cu autism e “mai obraznic”, ori că cel dislexic, deşi e mărişor, “se prosteşte”. Dar în lume sunt mai multe lumi. A lor e una în care poate că ne speriem, de-aici, închişi pe-afară. Mai ales părinţii care află că al lor copil e altfel. Povestea e foarte frumoasă, în ciuda subiectului…

  6. Duios si frumos…. Mesajul de dincolo de poveste este insa unul dureros. Ma regasesc in aceasta poveste si lacrimile care mi-au incalzit obrajii au pornit fara voie :( In nevinovatia lor, copiii nostri furati de ingeri inainte de afi terminati, sunt totusi un dar de la Dumnezeu :) … veniti pe pamant, in casele noastre, pentru a fi iubiti si ocrotiti.

    • Nu am vazut nicio data pe fata Nicoletei disperare sau vreo lacrima.Poate lacrimile ei isi sapa riduri pe suflet, dar fata ei exprima o mare indarjire in lupta cu ea, cu sistemul, cu destinul.Te imbratisez cu multa dragoste!

    • Nicoleta este o mamă divină, ea poate transforma o soartă … într-un destin ! Lupta cu “sistemul”, poate aduce întradevăr, disperare și lacrimi. Sistemul este o creație nefirească a oamenilor, dar ca orice “drăcie”, se poate demonta … rotiță cu rotiță.

  7. frumusete, tristete, duiosie, induiosare. o lume altfel ce ne este poate data si aratata tocmai pentru a intelege ceea ce nu vrem sa intelegem. iar parintii daruiti cu astfel de copii se spune ca sunt cei ce pot invata lectii pe care altii nu le vor invata o viata. restul e tacere si traire. asa cum e si in lumea acelor copii probabil.

    • Lumea lor se conectează cu lumea noastră, printr-o fereastră … “fereastra de atenție”! Părinții și prietenii acestor copii, învață cum se poate deschide o astfel de fereastră.

  8. Am inteles ca sunt extrem de inteligenti. Cred ca ei au o alta ordine a lucrurilor, o alta lume. Probabilca ne vad ca pe niste extraterestri. Mi-a placut foarte mult cum ai legat poveste de figurina sponsorului. Sper sa aprecieze si el, sponsorul .

    • Am scris din suflet, chiar am uitat de concurs si de altceva.Conteaza mai putin, desi sincer as vrea sa-i daruiesc asa ceva Nicoletei.Merita. Iti multumesc pentru vizita!

  9. Cat de frumos ai putut sa scrii pe un subiect atat de delicat si de emotionant… E teribil de greu sa ai un copil cu astfel de probleme, e o cruce pe care unii parinti o duc, dar o duc cu iubire si senintatate… Sa le fie cat mai bine posibil acestor copii si parintilor lor!

    • Nu e loc de seninatate in lupta pentru copii lor, iubire da, apoi tenacitate, indarjire, speranta

    • Tenacitatea mamelor și îndârjirea taților, poate netezi speranța acestor copii. Când vom părăsi această lume, iar ei vor trebui să supraviețuiască și fără noi, ar fi divin să primim … seninătate !

  10. Da, Maya ai dreptate…oare de ce ne credem noi mai normali decat altii ?!
    Poate si repet poate, pentru ca putem juca dupa regulile unei societati asemenea.
    Ai alinat o suferinta printr-o poveste !

    • Viața evoluează prin diversitate, normalitatea este ineditul. Societatea normală este o creație nefericită a oamenilor, bazată pe un concept limitat … majoritatea. Calea, viitorul și viața au fost răstignite, acum 2000 de ani, prin votul majorității.

  11. Ai o peniță minunată, care m-a impresionat. Și eu sunt sigur că bloggerul este ceea ce scrie, adică așa este și sufletul tău, minunat!

  12. Nu cred că am citit vreodata ceva mai minunat. Rectific, că nu voi părea credibilă: nu cred că m-a atins vreo scriere atat de mult. Nu stiu daca povestea , dar modul tau de a scrie m-a invaluit din toate partile. Ai tot respectul meu ca si protagonistii acestei scrieri. Din nefericire, avem prieteni cu aceeasi problema: un copil autist de care mama lui se ocupa trup si suflet. Eu cred ca acesti copii isi aleg de dinainte parinti puternici. Cinste lor si tie! Multumesc!

  13. Copii cu diagnosticul acesta am convingerea ca sunt niste copii mai sensibili la agresiunea mediului exterior, vaccinuri, poluare si ca daca s-ar fi nascut acum 30-40 de ani nu ar fi avut nicio problema. Ei sunt niste copii care trebuie ajutati sa faca pasii pe care copii neafectati ii fac foarte usor. Daca parintii nu stiu sa-l ajute el va ramane in urma. Asociatiile infiintate in ultimul timp ajuta foarte mult familiile greu incercate. Copilul meu perfect in prima lui zi de nastere nu m-a ales pe mine sa-i fiu mama, el a fost brutal intors din drum de vaccinul din prima lui zi de nastere, sau poate de cel de la 2, 4, 6 sau 9 luni. La 1 an deja incepea sa ramana in urma. Acum ma imbratiseaza spontan “Mami sunt mai inalt ca tine” si ma gandesc la nenorocul lui de doua ori: si sa fie afectat si sa fie mai putina informatie cand era el mic.

    • …e posibil să ai dreptate! Cred că ai căutat răspunsuri până şi la întrebări ce nu le ştiai formula. Îmi pare rău şi sper ca viitorul să aducă mai multe rezolvări..prin progres. Când am formulat expresia “copiii care işi aleg părinţii” nu m-am gândit decat la ce puternici păreţi, cel puţin din afară. Eu asta văd la prietenii mei. O răbdare si o abordare a problemelor intr-un mod deosebit. Tot respectul meu. Mi-as dori ca asa cum a apărut nenorocul să apară şi miracolul. O seară bună.

  14. Sunt din Braila , am o fetita de 14 ani ,cu acest diagnostic greu de acceptat , desi este bine in comparatie cu alti copii , mergem la scoala normala , citim , scriem , socializam binisor ,unde nu intelege intreaba si raspunsul trebuie sa fie cat mai aproape de adevar ,pot sa ma declar multumita in comparatie cu cati-va ani in urma . dar adevaratul motiv care m-a determinat sa comentez aici este acel copac cu vise . De multi ani imi pun fetita sa deseneze un copac , exact la fel il incercuieste . Eu i-am pus numele COPACUL FARA RADACINI ” exact asta sunt ei , cel putin asa ii vad eu , la o mica furtuna ei sunt pusi la pamant .

    • Nu, ea nu este copacul fara radacini. Radacina ei sunteti voi, parintii. Copacul ei este tot un copac cu vise.Cu vise si speranta intrun maine mai bun ca azi.Va fi! Nu stiu daca aveti organizatii in Braila care sa va ajute, dar e bine de lucrat si in particular. Daca te pot ajuta cu ceva, contacteaza-ma sau citeste despre cei de la APCA.

  15. Multumesc , pentru raspuns si pentru sprijinul pe care v-ati oferit sa m-il acordati . nu va contrazic , nu am cum numai ca , am vrut sa mentionez ca ei nu v-or fi niciodata pe picioarele lor , ca cinev a adica noi parintii v-a trebui sa fim in spatele lor tot timpul. Felicitari !pentru ceea ce faceti pentru acesti copii speciali ! O mamica de la noi din Braila v-a urmarit activitatea si v-a luat drept exemplu .Suntem la un inceput de drum , chiar acum sambata avem ceva organizat . inca odata FELICITARI !MULTA SANATATE SI LA MAI MULTE REALIZARI!

Leave a Reply