Toamna, când înfloresc magnoliile

fototapet-alee-cu-magnoli

Te așteptam demult, demult, știind că ai să vii în târziul meu încărunțit de atâta nerăbdare, și de aceea ți-am lăsat de la o răscruce până în fața ușii mele, boabe de grâu amestecate cu cenușă, ca tu să poți găsi drumul.

Îl căutai pe-al tău…pe- al meu …de fapt, al nostru. Ai recunoscut boabele de grâu, aveau ceva din aroma tinereții noastre.

Ai știut că sunt de la mine, deși le cunoșteai de undeva, din alt timp, când grâul era verde și tu te risipeai în zeci de femei fără să știi cine ești. Nu știai nici că va veni o vreme când vei vrea să fii tu, când vei vrea să ai un pumn de grâu copt, din care să iasă o pâine cu aromă de copilărie, cu aromă de mamă, de primă iubită, de primul prunc.

Eu am știut și de aceea le-am presărat de la răscruce, până la ușa mea. Nu mi-a fost teamă de păsări, că-mi vor lăsa doar cenușa pe care ar putea să-o ia vântul. Tu ai venit mai repede decât vântul, mai repede decât păsările, iar asta a fost marea mea șansă, unica, înainte ca iarna să-mi bată cu crengile goale în geam și să mă ningă pe tâmple.
M-am temut o clipa de întârzierea ta, nu știam că teama de a nu mă găsi îți va fi încetinit pasul, nu știam că ai oprit puțin la margine de dor pentru a respire adânc de mine.

Ți-a fost dor, iubitule de toate astea…ți-a fost dor de ieri, de acasă, de tine. Vroiai să ajungi mai repede decât gândul, vroiai să strângi tot ce-am risipit pentru tine, și de aceea ai întârziat, să poți strânge bob cu bob, să nu vii cu mâna goală în casă nouă.

Cenușa ai lăsat-o pe drum, nu pentru a știi să te-ntorci, ci să o acopere petale de magnolii înflorite toamna, să ne fie covor atunci când vom vrea să ieșim la plimbare. Nu vroiai să călcăm în cenușă, mai putea fi în ea câte o urmă de jar, ce ne va fi rănit tălpile goale, câte-un ciob de amintire ce ne-ar fi redeschis rănile altor anotimpuri.

Te-am așteptat până târziu, știam că ai să vii, te-am chemat de-atâtea ori cu atâta ardoare, încât nu puteai să nu auzi de la mii de ani depărtare, de acolo de unde erai, și chiar dacă nu ai fi fost, ai fi fost inventat pentru mine.

Sufletul tău era dăltuit în mine, nu eram completă dacă nu veneai să-ți găsești locul, nu erai nimic fără suflet, nu existam unul fără celălalt. Ai venit, tu cu pâine… eu te-am primit cu vin. În pumnul tău, boabe de grâu, boabe de suflet ce-mi vor ostoi foamea… în cupa mea, vin vechi ce-ți va alina setea.

Bine ai venit acasă, iubitule !…Nu te speria de fluturii albi înghețați din păr și de pe gene, mai am mii, colorați în culoarea fericirii, risipiți în suflet și-n artere, fluturi ce așteaptă să zboare înainte să-i înghețe vifor de alb și tăcere.

Te-am așteptat, făcând adnotări pe marginea unor coli de viață, încălzind cu respirația mea aerul unei camere goale în care vântul de toamnă aduce arome de mere coapte, de lan în floare, dar și iz de nostalgii.

Cunoșteam umbra nostalgiei ce de-atâtea ori mi-a întunecat irisul, așa că te-am așteptat cu o cupă de vin. Și vinul îl știai de mult, de când, proaspăt ieșit din boabe ce aveau închise în ele soarele, îți tulbura simțurile și-ți pornea sângele în vârtejuri amețitoare. Erai tânăr atunci, erai grăbit, trăiai clipa, nu aveai timp de subtilități, beai vin și atât.

Azi vreau sa bei cu mine. Te aștept în mână cu o cupa de rubin, o cupă înaltă, suplă, asemenea corpului unei tinere și delicate femei. Vei lua cupa în mană, vei repeta gestul știut de mângâiere de-a lungul finei curbe ce-i dă forma, apoi îl vei duce spre buzele însetate.

Nu! Nu te grăbi să bei! Inspiră, inspiră adânc și trăiește mireasma unica a acestui vin vechi, apoi, deși setea îți este mare, pune pe limbă doar o picătură! Simte soarele ce începe să te încălzească, simte arșița zilelor lungi de vară cum începe să te pârjolească! Soarele este undeva aproape de plex și simți cum mii de raze pleacă spre cel mai tainic ungher al ființei tale. Și dacă setea te arde, hai bea …nu vei bea vin … vei bea elixir, vei simți că trăiești, că te înalți în altfel de zbor decât cel știut, vor reînvia senzații pe care le credeai uitate, mult mai intense, mult mai vii.

Nu mai este grabă, deși este timp din ce în ce mai puțin, avem acum înțelepciunea să ne trăim setea cu toate simțurile, nu le mai trăim doar prin prisma unicului simț, acum în mica noastră disperare trăim cu toată ființa noastră.În seara asta te aștept…vreau să ne îmbătăm …cu vin vechi și cu speranțe.
Camera nu va mai fi goală, rece, iar aerul va fi impregnat de respirația noastră mirosind a Eau de Joy, de la Jean Patou , parfumul bucuriei și al fericirii, acel parfum ce se deschide cu miros de frunze verzi și piersică, având inima de trandafir, iasomie, ylang-ylang și tuberoză, asortată perfect cu miezul unui anotimp de viață și iubire, aroma de santal și mosc fiind ceea ce rămâne, pură și proaspătă ca după o noapte fierbinte de vară în doi.

Jean-Patou-Joy1-300x252
Când setea și foamea ne vor fi ostoite, ne vom împleti sufletele în coloana infinitului și vom pluti, amețiți de atâta trăire, pe drum cu magnolii înflorite toamna.
În urma noastră vă pluti până spre primăvară, parfum de bucurie.

 

 

 

Toamne frumoase, iubiri, parfumuri și gânduri minunate veti găsi mai multe în Clubul Condeielor Parfumate.

 

 

sursa foto magnolii  -fototapet

foto parfum -catchy.ro

9 thoughts on “Toamna, când înfloresc magnoliile

  1. Cupa generoasă și rubinie a toamnei pare să răspândească aromele iubirii împlinite. Iar Eau de Joy, de la Jean Patou , parfumul bucuriei și al fericirii – cum bine îi caracterizezi, este o perlă din colierul de miresme al acestui mare creator de frumos, celebrul Jean Patou.
    ”În urma noastră vă pluti până spre primăvară, parfum de bucurie.”! Atât de dor mi-a fost de aromele toamnei, dar niciodată atât de mult ca de cele ale Primăverii!
    Superb ai scris, sâmbătă apare și povestea mea cu tabelul, unde va putea fi înscrisă și povestea ta. O săptămână minunată în continuare! :)

    • Mulțumesc, cu întârziere, pentru ocazia pe care mi-ai dat-o de a scrie toamnei mele presărate cu magnolii și parfum de bucurie.!

  2. Pingback: Noapte de toamnă | Ioan Usca

  3. Pingback: From Sarah with love : Mirela Pete. Blog

  4. Pingback: Toamna pictata | my heart to your heart

  5. se simte placerea si bucuria cu care ai scris, se simte maturitatea si fericirea gasirii a ceva ce a fost cautat sau asteptat indelung.
    si toamna are frumusetile ei, fie ea toamna naturii sau a vietii…

    • Mă bucur dacă am reușit să transmit ceva.Și totuși , magnolile înflorite toamna au un ușor iz de nostalgie. Oare vor mai înflori în alte toamne?

  6. Cat de frumos infloresc magnoliile in toamna cantecului-descantec de iubire pe care l-ai asternut aici!
    Maya, textul tau are o fluiditate superba care m-a lasat aproape muta, nici tastatura nu ma ajuta prea mult sa-mi gasesc cuvintele. Imi place, imi plac sensibilitatea si puritatea care razbat din randurile tale, poate si pentru ca ai scris despre iubire in felul in care si eu o vad. Ca pe ceva delicat, sensibil si care ne poarta intr-o lume aproape ireala. De basm.
    Inca o data si fara pic de exagerare: Splendid! :)

    • Mulțumesc, elly weiss! Nu poți scrie altfel despre iubire, atunci când o scrii cu colțul inimii pe un petec de suflet. Ori astfel de mesaje, de la suflet la suflet, ajung repede și sigur.

Leave a Reply