Sunt boare unui sarut timid,
sunt rasarit din noaptea adanca
sunt ploaie de vara ce uda pamantul arid
sunt tarmul de mare, rezemat de-o stanca
sunt talaz ce e lin sau val ce tresalta
sunt aer de munte, cand uiti sa respiri.
Sunt un plans cateodata, ce –ti da ca rasplata
lacrimi albastre nascand trandafiri.
Eu stiu ca esti vant ce petala mai frange
Dar tu nu uita!Uneori sunt lacrima ta.
Niciodata nu plange!
..:)
Sa fii lacrima cuiva…e maaare greseala
Da, de ce suflete?Poti fi lacrima de fericire…poti fi lacrima de suflet.Crezi ca-si doreste cineva sa-si piarda din suflet, sau sa-si piarda fericirea?
Imi place, chiar mult, metafora lacrimei si cum induci “non-lacrimarea”
Da, Brandusa!Imi doresc sa fiu o lacrima…sa alunec pe-un obraz radiind de fericire..dar sa ma oprescin dreptul buzelor…asa voi cunoaste gustul sarutului…mai jos de alunec, mi-e teama ca va insemna amara amintire.