Azi nu mai doare neuitarea
În sânge nu mai mi-e furtună
Îmi crește-n iris resemnarea,
Iar palma mi se despreună
De palma ce i-a fost pereche.
Pecete pune luna pe un vis,
Doar umbra mea mai stă de veghe
Să prindă ora când floarea de cais
Va ninge alb peste-o rană veche,
Acoperind de tot iluzii și ruine.
Azi nu mă mai doare neuitarea,
Trecutul după gratii l-am închis,
Ușor, ușor, îmi regăsesc cărarea,
Sub viscol cald din floare de cais.
Și iar mi-e dor de mine și de tine.
Sub viscol cald, din floare de cais,
Te regăsești în tine, te regăsești în vis,
Și regăsești chemarea spre poem
Cu vers domol, în cântecul etern.
Superb! Ma uimesti de fiecare data!
Mă bucur că-ți place, comentator drag!
Titlul articolui m-a impresionat!