Rostogolind înțelesuri

 

 

 

 

Rostogolesc înțelesuri,
prin labirint cu străzi de cuvinte
pentru unii  sunt nonsensuri,
pentru mine, fire ajutătoare
să mă-ntorc înapoi,
sau să merg înainte
Pentru alții  sunt doar
gheme deșirate, încâlcite,
bune de dat la reciclat,
de făcut covor  pe jos
sau vreun preș aruncat
în cotețul de câine, uzat
și tocit de-atât ros.
Iarna rostogolesc

 

înțelesuri înghețate
din timpuri uitate.
Le dau de-a dura pe toate
sau le las să umble haihui
printre margini tăioase
de gheață. 
În urmă rămânând
semn de palmă străpunsă de cui.
Unii cred că-s tropare
scrise pentru sfinți,
alții cred că- semințe de piatră
scrâșnind printre dinți
le scuipă cu greață.  
 Rostogolesc înțelesuri
simple sau criptate
Cel mai des
cuvântului îi dau înțeles,
să-l citească oricine…
ce scrie, vorbește, citește
în aceeași limbă cu mine
Sursă foto-internet

35 thoughts on “Rostogolind înțelesuri

  1. A fost o glumă cu care am căştigat multe pariuri în taberele PTAP din Galaţi.
    Lângă o masă, întotdeauna.
    -Uite eu pun paharul ăsta jos şi sare pe masă! într-o mişcare prelungă însoţită de un gest care indica că paharul ar fi putut ajunge fără ajutorul nimănui înapoi pe masă.
    De obicei pariul era în halbe de bere mergând până la 50 de lei din aia vechi.
    -Hai ma, nu te cred!
    -Pot să demonstrez!
    -Bine mă prind!
    Tot ce mai aveam de făcut era să presar ceva sare din solniţă chiar pe masă! Să le vezi mutrele după aceea! :)

    • A trebuit sa treaca ceva minute până să pricep ce sare, unde sare, cine sare. De, azi intelesul se rostogolea prea repede pentru mintea mea lenesa. Pun si eu inca un zambet alaturi de cel de sus.

    • Radu, pentru cei ce mă ştiu deja de mai multă vreme, nu e un secret că mă joc cu sensurile în care trimit cuvintele. E un joc conştient, studiat chiar în amănunt. :) Astfel că, mie îmi sare repede în ochi dedublarea(dacă o pot numi aşa) cuvintelor. De aceea am şi zâmbit.

      Cât despre tine, Maria, îţi lăsasem un comentariu, dar nu îl văd. Dar ştiu că face blogspot uneori figuri şi le ascunde.

      Nu mai ştiu ce-ţi zisesem, am fost mulţi jucăuşi la temă ieri, dar o să comentez acum, în funcţie de momentul ăsta, când am recitit şi îţi zic aşa:
      Atunci când scriem, nu ne gândim că nu înţeleg ceilalţi, nu? Raportăm totul la noi. Eu una, nu mă gândesc niciodată ce va înţelege altcineva. Actul scrierii, deşi e un act conştient, adesea e doar transă şi uneori absenţă, fiindcă eu, atunci când scriu, văd imagini, mă plimb prin locurile ale pe care le descriu. Astfel că, aceste justificări, pe care ni le-ai adus azi sub formă de poem, sunt doar ego, rostogolind pietricele spre cei ce nu ne pricep. Pe mine nu prea mă interesează să scriu într-o limbă comună, nu fiindcă nu vreau să mă înţeleg cu oamenii, ci pentru că vreau să îi trag pe ei în lumea mea, şi nu ei pe mine în lumea lor. :)

    • Acum ce să zic și eu. Este un punct de vedere. Al tău, iar eu nu fac decât să ti-l respect, chiar dacă voi comenta câteva aspecte. Nu scriem numai pentru noi, sau cel puțin eu nu scriu. Dacă am dori lucrul acesta, am scrie pe un blog cu acces interzis. De aceea este bine de vorbit aceeasi limba… trebuie să te întelegi cu cel ce vine, cu cel spre care te duci…dacă te duci. Si de ce nu te-ai duce tu în lumea lor? Nu trebuie să-mi raspunzi… am inteles.
      Multumesc pentru vizita!

    • Maria, mă gândisem la unul pentru saramură, să sară direct pe plită! :)
      Curăţat dacă se poate! :)
      Eu sunt doar un băieţel inocent, da-mi place cum gândeşti! :)

  2. Rostogolim intelesuri
    Pe alei inguste si triste,
    Ori pe autostrazi cu atat de multe sensuri.
    Intentii provizorii ne-mpiedica privirea,
    Si rostogolul se poticneste-n pas,
    Ca sa ne oprim pentru-ncercari de inteles, c-asa e firea,
    Uitam de multe ori ca labirintul are ceas…
    Ca multe poticniri n-au rost,
    Ca drumul de-nteles e inainte,
    Si niciodata in ce a fost,
    Chiar daca mintea tine minte,
    Si privirea periodic se intoarce…
    Rostogolim intelesuri
    Pentru ca ne place,
    Pentru ca suntem enigme
    Si printre ochi de ceara si stigme,
    Ne ridicam, umili icari
    Spre-a noastra prabusire
    Unii fricosi, altii puternici ori fugari,
    Pentru-o secunda deasupra labirintului spre nemurire,
    Mai mult decat ratacitorii solitari.

  3. Rostogolim intelesuri
    Pe alei inguste si triste,
    Ori pe autostrazi cu atat de multe sensuri.
    Intentii provizorii ne-mpiedica privirea,
    Si rostogolul se poticneste-n pas,
    Ca sa ne oprim pentru-ncercari de inteles, c-asa e firea,
    Uitam de multe ori ca labirintul are ceas…
    Ca multe poticniri n-au rost,
    Ca drumul de-nteles e inainte,
    Si niciodata in ce a fost,
    Chiar daca mintea tine minte,
    Si privirea periodic se intoarce…
    Rostogolim intelesuri
    Pentru ca ne place,
    Pentru ca suntem enigme
    Si printre ochi de ceara si stigme,
    Ne ridicam, umili icari
    Spre-a noastra prabusire
    Unii fricosi, altii puternici ori fugari,
    Pentru-o secunda deasupra labirintului spre nemurire,
    Mai mult decat ratacitorii solitari.

  4. Da, rostogolim intelesurile ca pe un ghem de ata, ca sa nu ne pierdem de noi insine si sa ne putem gasi calea de intoarcere atunci cand vom simti dorul de noi, frumoasa idee.

  5. Rostogolim, rostogolim, rostogolim. Oare ne vede, ne aude, ne simte cineva? Oare ne pierdem printre labirintul de cuvinte? Ah nu, avem ghemul de aţă după noi. Să nu ni-l taie care va tot încâlcindu-se într-însul.

  6. Imi place mult ideea aia pe care am brodat si eu odată că: “Dumnezeu când a creat sfoara, a creat şi nodul, şi ghemul”. E mai mult ca sigur, ca unii dintre noi să luam intelesul, să-l rostogolim şi să-l prindem in ghemul cunoasterii permanente. Să dăm de-a dura ghemul in incercarea de a prinde cât mai mult. Tot asa vor fi si noduri. Pentru că asa pot numi rătăcirile celor care nu prind ideea originală şi te trezeşti cu una ce nu are nici chipul, nici asemănarea ta. Dar vorba ta…rostogolim înţelesurile unei limbi comune….restul e diversitate…

  7. Ufff… măi Maria… nici nu știu cum să-ți spun fiindcă nu aș vrea să te supăr deloc-deloc… Dar mi-a plăcut mult poezia. Atât de mult încât nu pot să nu spun că, în opinia mea (nu, nu sunt vreun expert, este o simplă părere), există ceva care nu-și are locul în ea. Nu-mi place, parcă nu e din filmul ăsta, acel „greață” din strofa a 4-a. Parcă-i prea dur, măăăăi …

    • Uffff…măi, Dane! Din păcate asta este o realitate. Unora nu le cade bine o scriere având cuvinte… prea însiropate.
      Nu mă supăr, mă bucur de trecerea ta.

  8. Cred că acum îți citesc a 5-a oară poezia, tot căutând înțlesurile rostogolite de tine aici. Caut dincolo de cuvintele simple, acoperind înțelesul direct, căci abia în spatele lor ascunzi bogăția adevărată a gândurilor tale, cele multe și bune!
    Mi-e și rușine să mai scriu ceva alături de cuvintele tale!

  9. Rostogolind înţelesuri – pictând, sculptând, şoptind, strigând, doinind, respirând înţelesuri din cuvinte glazurate cu suflet, un suflet mare şi frumos – Maria Călin.

Leave a Reply