Ne năpădesc barbarii, în hoarde invadează
Atâtea glii creștine de veacuri pe pământ,
Vor luna s-o impună regina, ce veghează
O noapte a credinței în toate câte sunt.
Se aud în aer corbii, cobind cu-nfrigurare
Despre un ceas ce bate din ce în ce mai rar,
Cad crucile din turle, se năruie altare
Martirii și toți sfinții, jertfiți sunt în zadar.
Și sunt vărsări de sânge și vămile sunt șterse,
Și-i vreme de răstriște în lumea creștinească,
Din somnul rațiunii se nasc făpturi perverse
Visând ca peste lume doar Isis să domnească.
Sunt zaruri aruncate și-s scoase la mezat
Biserici și popoare, istorii cu renume,
De nu ne-om răzvrăti, vom fi un neam uitat,
Vom deveni din daci, poporul fără nume.
De nume și istorii mă simt furat puțin,
Prin alterarea românescului destin,
Prin măsluire a ceea ce am fost
Și încă prin mințirea dacicului rost.
Am fost izvor, cu rost și dor
De-a construi perenul viitor,
Și ne trezim că astăzi ni se spune
C-am fi poporul fără de izvor și nume.
Mulțumesc pentru poezie și cântec!
c-OM FI, nu c-am fi… dacă nu vomlua cu toții atitudine, macar în scris.
Frumoasă poezia Maria.Poate într-o zi ai să-mi scrii și mie o poezie de genul “Ridică-te Ștefania și mergi mai departe” .
A scris Dumnezeu despre tine frumos și complet. Nu cred că mai pot scrie eu altceva. Mai știu că ești puternică și te ridici singură totdeauna.