Rădăcinile binelui meu

logo
Când mi-am cumpărat eu prima mașină, tata a ținut să-mi spună:
– Ai grijă, fata mea, mașina este mai rea decât o nevastă. Femeia, dacă îți cere să-i cumperi un lucru, o mai liniștești și cu câte-o palmă și mergeți mai departe, dar mașina nu știe de așa ceva, nu-i dai ce îți cere, se supără și nu mai merge.

A avut dreptate, dragul de tata. Mașina mea mereu îmi cere câte ceva, începând de la benzină, garnituri, ulei, până la anvelope. Asta cu anvelope de vară, de iarnă, mă disperă. Unul, că trebuie să le cumpăr, doi, că că nu mă pricep ce să cumpăr, că-i de 13, că-i de 14, că-i de n-șpe, la mine toate sunt cauciucuri, că-s noi sau reșapate, că are fulg sau praf, nu contează, atâta timp cât roata se învârtește.

Astă vară am mers cu alea de iarnă, de anul trecut, acum iarna n-o mai pot face pentru că sunt terminate, „bărbierite la piele”, după cum mi-a spus prietenul meu, care m-a cam certat când le-a văzut, întrebându-mă dacă mie mi-ar plăcea să umblu pe canicula cea mare cu cizme îmblănite în picioare, sau prin nămeți în sandale.

Cică  nenea polițistul  de la circulație, de la întâi noiembrie, o să se uite după fulgi și o să-mi dea o amendă de o să se aleagă praful din bugetul meu. De unde atâția fulgi! M-a certat el, m-a certat, dar mi-a și dat o adresă unde îmi pot rezolva rapid, bine și ieftin, toate problemele. Rădăcini.ro

afec572b-19a5-403f-b2d2-e94d8b9be264_zps5f1c2efe

Opel Corsa proprie cu număr de Rădăcini.

Am găsit la fix ceea ce trebuia pentru Corsa mea. Un site bine structurat, ușor de navigat, al celui mai mare magazin online dedicat pieselor de schimb pentru Citroen, Chevrolet, Daewoo, Opel, Mazda, Subaru, Suzuki, dar și pentru alte mărci, site deținut de Rădăcini Motors, cel mai mare importator, dealer și service autorizat Opel din România.

Ceea ce găsești pe site se pliază de minune pentru orice deținător de autoturism. Nu mai trebuie să alergi prin oraș de la un magazin la altul după piese, sau la tot feluri de service-uri no name, beneficiezi de 10% reducere față de prețul din raft dând comanda online, economisești timp apelând la Echipa Mobilă, alternativa celor care nu dispun de timp, un concept nou pe piața românească. Sunând la 0737600600,  specialiștii din această echipă vin la fața locului cu ofertă personalizată după nevoile fiecăruia.

Rădăcini.ro, prin reprezentanțele din București, Ilfov, Brăila, Brașov, Constanța, Galați, Prahova, deține o gamă completă de piese și accesorii plus garanție doi ani la piesele înlocuite, o diversitate de mărci auto cu flexibilitate în cumpărare, seriozitate la livrare,

echipamobila
Chiar nu-mi mai pasă de care anvelope îmi trebuiesc, se ocupă ei de tot, cu montaj și echilibrare gratuită, dacă le cumpăr de la ei, numai că acum altul mi-e baiul. Cred că nu mai vreau să-i schimb cauciucurile. Vreau să o schimb pe ea, iar mie chiar nu are cine să-mi tragă o palmă că cer altceva.

Am văzut un Opel Astra, de plâng cu vorbe, dacă nu o cumpăr. O mașină elegantă, cu model aerodinamic și design deosebit,cu cinci uși, Hatchback, motor euro 5, 1.4 L benzină, cu un consum mixt de 5,5l/100km, având dotări pentru siguranță și confort deosebit, la un preț special de 9.858  Euro fără TVA, pe care o pot cumpăra  și prin credit bancar sau în leasing,  cu avans de 10% , având finanțare garantată oricărui venit și garanție de 5 ani.

opel-_astra_2_site_opelȘtiu și cum fac rost de avans. La ei funcționează sistemul buy-back , așa că dau Opel Corsa și-mi iau Opel Astra.

Acum stau și mă gândesc: Să o cumpăr acum, să scap de grija anvelopelor de iarnă, sau la vară? Voi ce spuneți? Până îmi spuneți, notați-vă mare, adresa Rădăcinilor.

Imposibil să nu aveți nevoie de ea și imposibil să nu vă rezolve orice ține de mașina din dotare. Ba chiar și de casă, că am uitat să vă spun… are și imobiliare, dacă vreți și voi cumva vreo schimbare.

,

11 thoughts on “Rădăcinile binelui meu

  1. Eu am pe maşină de vreo doi ani anvelopele de iarnă! Sanderuţa mea nu s-a plâns deloc, nici vara trecută, nici vara asta. :)

  2. E clar, avem ceva in comun, in afara de radacini. Eu nu inteleg si pace cum e posibil ca unele emei sa se priceapa la fel de bine ca barbatii la masini, la intretinrea lor, la reparatii. E contra firii. La tine pe blog m-am simtit bine, in largul meu, pentru ca impartasim aceleasi problem. care iata, acum au o rezolvare.

    • Nici nu se putea altfel la cate avem in comun. Rezolvarea vine de la altii, ca pe baza mea…

  3. Ehe, am avut două Opel-uri la rând. Unul maro şi unul roşu. O să scriu povestea lor în curând mai ales că mi-au mai rămas şi poze. Acu să vedem dacă mai porneşte scanerul.
    Dacă face figuri îl ajut cu un ciocan mai mare. Pe scaner. :)

    • Lasă, că nu toți iși permit un amant sau o amantă, cu toate astea o au. Se găsește mereu câte ceva de scarificat.Mulțumesc pentru vizita!

  4. cred ca mai bine o cumperi acum pe cea noua, cica preturile sunt mai mici inainte de sarbatorile de iarna. pe de alta parte, stii ce e si mai ieftin? niste cauciucuri de iarna noi.

  5. In primul rand, siguranta ta este cea mai importanta si de aceea este bine sa te asiguri ca masina ta indeplineste toate conditiile legale.

  6. Foarte tare articol, insa trebuie sa nu uitam ca siguranta este pe primul loc, niciodata sa nu plecam la drum intr-o masina in care nu avem incredere.

Leave a Reply