Puterea unei măști

maya (2)

Uităm de multe ori că se spune:”Doamne ferește, să -ți dea Dumnezeu cât poți duce”. Uit și eu și duc, și duc, și cad, și chiar și îngenunchiată tot duc, pentru că nu am încotro.

Sunt atâția oameni dragi care nu au nicio vină de tot ce mi se întâmplă, dar pe ei nu-i las să-mi vadă rănile din genunchi, lor le zâmbesc de după o mască  perfectă ce nu lasă să se vadă nici cea mai mică durere, pentru că …

Nu-mi place mila, o urăsc, chiar dacă unii îi spun compasiune sau compătimire, sau o îmbracă în  circumstanțiale de loc și de timp, iar din motivul asta pun altă mască. Una care râde, una a nepăsării, una de je m’en fiche-istă.

Nu-mi place să cerșesc. Nu contează că-i pâine, că-i iubire, că-i tandrețe, că-i un semn sau un însemn, o vorbă bună sau un alint, sau orice altceva ce nu am avut în viața asta. Îmi pun masca suficienței, chiar dacă visele și visurile mi-au fost și-mi mai sunt pline de ele.

Doamne câte măști mai trebuie să port! Și asta este o povară, atât timp cât mie îmi place sinceritatea, care chiar dacă ucide, o prefer nudă, crudă, dureroasă.

Uneori plâng. Cuvintele mele îmi sunt plânsul. Nu, nu este semn de slăbiciune, lacrimile dintre rânduri sunt ofrande puse pe rugul deznădejdii. Lacrimile mele-cuvinte sunt lacrimi de neputință care ard, ard, de aceea prefer să mă eliberez pentru un minut sau două, sau pentru un răsărit.

Nu reușesc totdeauna, și nici nu vreau, cel mai des le ascund între sensuri, din aceeași dorință de a nu dezamăgi pe cineva care a văzut în mine cea mai puternică femeie din lume.

Uneori mă gândesc că scrisul mă trădează. Ce să le spun celor care-mi spun tot mai des că dintre rânduri transpiră tristețea? Nu pot să scriu altfel, acum, sau ieri, sau mâine mai rău ca totdeauna. Când scriu este peste puterile mele să port mască, de aceea cred că o vreme nu voi mai plânge scrie. Urăsc măștile, fie chiar și din cel mai ravisant carnaval, bal sau teatru.

Cred că  va fi peste puterile mele să  nu fac ce fac de-o viață, dar cine știe… Dumnezeu zâmbește totdeauna când vede că tu îți faci planuri. Despre ce vorbim noi aici? A!Da, despre putere.

..

3 thoughts on “Puterea unei măști

  1. Peste putere îmi e să inţeleg de ce, uneori, avem ani întregi de nefericire în care doar zăreşti lumina bucuriei. Măştile tale le-am purtat şi eu, şi, probabil, mulţi alţii, dar în cazul meu, ştiind cum sunt de grele aceste perioade, parcă iţi vine sa atingi omul drag, adică pe tine, cu mâna, asa puţin măcar, punând degetele pe umăr a bătaie fină ce parcă ar zice:”Sunt aici!” Numai că, ştiind că s-ar putea să nu prea ajuţi cu ceva mai port o mască: cea a îngrijorării şi a speranţei. Draga mea, eu mă bucur de cuvintele tale, chiar dacă simt tristeţea dincolo de ele. Tot tu esti, dar mai incercata. Te imbratisez, Maria, cu drag!

    • Îți simt atingerea Adriana, așa cum o simt și pe altora în inima cărora sămânță din sufletul meu a rodit. Mă bucur că ești…mă bucur că încă mai simt.

  2. Orice “mască” vei avea
    Din suflet o voi aprecia

    Trăiesc de multe ori aceste simţiri. Dacă un gând bun ţi-ar putea schimba masca tristeţii, îl voi trimite spre tine! Bucură-te că vezi, bucură-te că mergi, bucură-te de azi, de mâine şi de viaţă.

Leave a Reply