Psiluneli- visul unei nopți de vară amară

 

vis-de-copilE vară, e cald, e frumos. Ar fi trebuit ca și visele să-mi fie la fel, dar din păcate nu-mi sunt, iar cele  care-și mai fac loc între două insomnii, sunt la fel de zbuciumate ca și somnul puțin în care mă refugiez de la o vreme.

Am avut un vis ciudat în vara asta. Eu, fetele mele și mama jucam ascunselea. Stăteam cu fața la un perete, așteptând să se ascundă toată lumea, trăgând cu ochiul să văd cam pe unde se ascund. Fiecare se ascunde după câte un zid făcut din cărămizile  vieții. Un an, o cărămidă.

Nu mi-a fost greu să-mi găsesc fetele, nu erau zidurile chiar atât de înalte. Mi-a fost greu să o găsesc pe mama. Zidul ei era prea înalt să mă pot uita pe deasupra lui, așa că l-am înconjurat nerăbdătoare.

În locul mamei am găsit o fetiță. Era frumoasă, draga de ea, mai ales că avea ochii mamei, dar eu o vroiam să-mi găsesc mama mea, nu o fetiță ce nu știa prea multe. Degeaba îmi spunea fetița să o iau pe ea, pentru că și ea este copilul meu, eu nu și nu. O vroiam pe mama, pe mama mea puternică, pe mama mea înțeleaptă și veselă, pe mama mea care mirosea a mama.

Am început să dărâm piatră cu piatră din zidul ei, sperând să o găsesc. Cu fiecare piatră aruncată, fetița se făcea și mai mică, și mai mică. M-am trezit cu spaima că voi pierde ceva. Visul unei nopți de vară a continuat însă. Am acum trei fete, două mari și una mică, micuță, ce seamănă  încă cu mama.

Vise frumoase veți găsi în club la psi

2 thoughts on “Psiluneli- visul unei nopți de vară amară

Leave a Reply