Psiluneli-marul ispitei




 

Iubirea mea ascunsă, de dincolo de nori

Hai, ia-mă tu de mână să dispărem în zori
Sub mărul cel edenic s-ajungem puri și goi,
Ca raiul să renască o clipă pentru noi.

Ne vom iubi demonic sub mărul încărcat
Uita-vom noi de lume, de dogme, de păcat..
Ne-or condamna bigoții, iubiții prefăcuți
Noi vom gusta cu patimi din mere, neștiuți.

Un singur trup vom fi în zorii dimineții
Lung  strigăt de final va zgudui asceții.
Va fi din nou tăcerea în raiul inventat
Când vom sfârși ispita născândă de păcat.

S-arunce apoi cu piatra, acel ce n-a visat

Să guste doar o dată  din mere de furat.  


mai multe mere gasiti la psi           

21 thoughts on “Psiluneli-marul ispitei

  1. recunosc, recunosc… furatul merelor era o joacă tare faină. ba chiar ne trecuse prin cap (copchii nebuni) cum am putea fura merele din pom pe când ne dădeam în leagăn. mă şi mir cum de am scăpat cu gâturile întregi. da, da…

  2. Mi-a luat-o Psi înainte! :( Când locuiam la Tecuci furatul merelor şi al lalelelor era unul din sporturile preferate. Rău a fost când am venit cu sacoşa cu mere în clasă si a intrat profesoara de rusă, afurisindu-i pe toţi ce s-au atins de mărul ei. Restul e poveste, dar aşa am învăţat Esenin ! :)

  3. Am crescut cu mărul în ograda. Deşi nu îmi plac deloc, totdeauna am furat. Şi la propriu, şi la figurat. Nu m-am putut abţine. Până la urmă am mărul meu şi nu las pe nimeni să mi-l momească sau să-l muşte. Şi am învăţat ceva de la tine, din nou: să mestec încet, încet şi să fiu frumoasă ca să fiu nevastă de prinţ. Şi sunt!

    • si eu, spre ciuda altora…
      Ti-am raspuns in clubul cinstitei doamne

      Ti-l las si aici…
      Eu nu am nici o taina si sigur mi se rupe
      De toti aceia care neajungand la mere
      Balesc spunand ca-s acre si-ncep ca sa arunce
      Cu merele stricate, manjind totul cu fiere.

      De atata incrancenare , curand ea o sa crape
      De rama vorbesc vere, de te-ai gandit la sarpe.

      ps.- Nu sunt o victima, sunt imunizata
      la tot ce -nseamna nevertrebata

    • Of, Maria! Mult zgomot pentru nimic. Abia în dimineaţa asta am văzut zbuciumul tău. Ţinând cont de vorbele curse prin comentarii, nu mai încerc să spun că “anacondeierile” nu erau ceva rău de obicei. Au devenit în raport cu vorbele voastre. Cât respect aş avea pentru oameni, nu pot să nu mă mir. Primeşte îmbrăţişarea mea şi lasă cuvintele tale să ajungă doar acolo unde sunt primite deschis. Păcat. Vezi….păcatul din mărul ăla nesuferit mie! Eu te iubesc şi nu doar din vorbe. Of!

  4. Aş fi lăsat o strofă să curgă mai departe,
    dar nu mai am ce spune, tu le-ai inclus pe toate
    în trup desăvârşit de poezie pură
    în care nici păcatul nu-i condamnat cu ură,
    ci străluceşte limpede, spălat de rău şi tină
    şi-aduce zâmbet cald din suflet spre lumină.

  5. Parca ma asteptam sa vad sarpele iesind de undeva, dar e atat de frumos totul, incat ar fi daunat mai mult decat se crede. Insa el, sarpele, ce vina are? El doar a oferit… dar cu asa “oferta” ca in versurile acestea, cine ar putea rezista tentatiei?

    • Sa-nchin oda unui sarpe, chiar nu-mi vine
      il ignor si-l las cu ofertele lui pacatoase
      E usor mereu de gasit cate-o scuza
      cand merele-s acre sau sunt viermanoase.
      Si fiindca stiu ce-i la gura de Eva
      cand mere nu are sau Adam o ignora total
      ii las sub crengile nude trei litri cu litiu
      si vreo suta de.pastile… Gerovital.

  6. Eu n-o să arunc cu piatra, nici măcar cu cea filosofală, dar chiar nu am furat niciodată mere!
    Dar la tema despre pepeni sau semințe de floarea soarelui, să vă țineți bine, c-o să devin epic!

  7. Lăsasem şi eu un comentariu! E oare în spam? Revin, poate acesta ajunge unde trebuie! :) Merele tale, coapte prin iubire, nu au cum să îndemne la păcat, chiar dacă, iniţial, cunoaşterea a început cu o muşcătură… :)

Leave a Reply