Am fost în vacanță. Câteva zile în care m-am umplut de verde și albastru. Câteva zile în care am uitat să număr orele, să-mi însemnez prioritățile, să mă divid, să mă împart, să mă risipesc între dimineți de aceeași culoare, să mă refugiez în vise salvatoare.
Același cer, mereu altul, o mare de liniște albastră, liniște spartă doar zborul unui pescăruș sau de râsul înspumat al unui val rupt din albastru înalt.
Pescărușii și-au tăcut zborul, până-n zori, la un nou răsărit. Din pulbere de asfințit, o lună plină desenează pentru sufletul meu obosit, cărări de lumină. “Șoptind, mă acufundă în visuri şi uitare,
Povești îmi povestește de pacea tării sale
De unde el pornește, cântând fără-ncetare.
Atunci mai încetează a mea neliniștire,
Speriată grija zboară din bietul piept al meu,
Atunci pricep că este în lume fericire,
Iar sus în cer albastru îl văd pe Dumnezeu.”
Lermontov- Când trece vântișorul
Un albastru infinit veți găsi în club la psi
la mare parca cerul e mereu albastru …
Oare cine împrumută culoarea de la cine…marea de la cer sau cerul de la mare?
E o culoare specifica lor, comuna…noi o imprumutam de la cer si mare, sa ne coloram sufletele care sunt, deseori, gri.