Prima mea iubire.

Photobucket

Motto:

“Pasiti incet cu grija tacuta, fetii mei.
Sa nu-i calcati nici umbra, nici florile de tei.
Cel mai chemat s-aline din toti, si cel mai teafar
Si-a inmuiat condeiul de-a dreptul in luceafar.”

[Tudor Arghezi-Inscriptie pe amfora lui]

L-am cunoscut in luna mai, tin minte pentru ca era ziua mea. Implineam cincisprezece ani, a venit la ziua mea si mi-a adus un dar de baiat sarac- flori de tei, presate intre filele unei carti de poezii. Mi-am infundat obrazul in florile gingase,le-am sorbit insetata aroma, am inceput sa citesc uitand de timp si vreme. M-am indragostit de vorba lui calda cu accent pur moldovenesc, de florile lui de tei, de albastru, de toate minunatiile despre care el canta si care imi inchipuiam ca au fost scrise numai si numai pentru mine. Din acea zi am fost nedespartiti, unindu-ne in dragoste de rima si cuvant. Si unde nu am colindat noi… prin paduri, invatandu-ma sa ascult muzica frunzelor, pe dealuri, unde ne petreceam serile ascultand tanguire de bucium, ne-am oglindit in lacuri albastre de unde fura pentru mine flori de nufar, din care imi impletea cununa de mireasa, am ascultat izvoarele, am urcat in stele intr-un car facut din coji de nuca. Era frumos, sensibil, melancolic, bun si chiar nebun, uneori. Eu ii sorbeam cuvintele cu nesat, le repetam, le invatam pe de rost. Cel mai mult imi placea cand imi arata cerul cu nori ce-mi pareau corabii pe mari albastre, cand imi spunea soapte de amor, aratandu-mi stelele, ,,solii dulci ai lungii nopti”, cand imi spunea povesti cu feti frumosi nascuti in tei sau imi povestea despre domni si domnite. Atunci am invatat ce e amorul, atunci am invatat sa scriu scrisori, atunci am invatat ca “lumea-i vesela si trista’’ si ca trebuie sa inveti sa iubesti, sa inveti sa traiesti si sa mori… si murind sa vrei sa ai marea aproape ca valurile- “niste barbi nepieptanate de crai” sa aduca aproape cant de departe. Intr-o noapte mi-a aratat luceafarul si mi-a zis ca atunci cand imi va fi dor sa stiu ca acolo este el, numai el, nemuritor. De-atunci cand mi-e dor imi indrept privirea spre marea de stele si caut locul de unde ma priveste primul meu iubit,Mihai Eminescu ce m-a invatat dragul de poezie,m-a invatat sa visez si sa cred ca pot renaste din propriu rug… chiar daca uneori pare ca” ma vaiet”…

,,De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,
Pe-al meu propriu rug, ma topesc in flacari…
Pot sa mai reinviu luminos din el ca
Pasarea Pheonix?’’
[oda]

Leave a Reply