poem pe-o aripa de fluture

Photobucket
Am fost odata fluture… nu eram inca efemerida de azi. Imi placea sa zbor, imi placea s-ating curcubeul si sa-i fur cate-un strop de culoare, sau ma rotesc in jurul vreo unei papadii pe care-o credeam soare. Intro zi m-a gasit un copil.Umblam ametit in jurul unui abajur, dornic de lumina, dornic de caldura. Eram si eu alb, straveziu de alb, asa cum era si micul meu prieten. Nu avea voie sa m-atinga, nu avea voie s-atinga nimic daca vroia sa traiasca. De aceea era izolat in camera lui ca intro colivia de sticla. Si totusi a intins mana palida si mi-a indepartat aripa de flacara ce devenea din ce in ce mai atragatoare, din ce in ce mai fierbinte. Si nu s-a intamplat nimic rau pentru el. O aripa de fluture nu poate sa raneasca. Am devenit repede prieteni. El imi oprea zborul cand ma apropiam prea mult de becul incandescent, eu ii racoream fruntea fierbinte sau ii spuneam povesti de acolo, din lumea florilor, de unde ma nascusem eu. Nu adormea pana nu-i spuneam o poveste. Era fericit micul meu prieten si adormea zambind in timp ce eu il vegheam asezat pe-o cutie de creioane colorate. Am invatat toate culorile cat l-am vegheat… ba mi-am mazgalit si aripile intro seara. M-a privit mirat si a izbucnit in ras, vazand cat de caraghios eram …Numai ca mama lui i-a auzit rasul si a venit speriata… nu auzise demult copilul razand. Atunci cu primul hohot de ras am murit eu… m-a ascuns repede in pumnii mici… si… nu mai stiu. M-am trezit aici, in viata asta. Am sufletul colorat… imi plac florile,copii, imi place sa spun povesti, imi place sa mangai si s-aduc alinare.Imi mai place sa fiu libera si-mi plac oamenii chiar daca de multe ori am parte de cei ce ascund suflete in pumni… pe care le strang si le strivesc cand le este amenintata integritatea. Am fost odata fluture… acum sunt suflet… ce stie uneori sa zboare.

Leave a Reply