Planeta păpădilor

14407712_1852989688246659_1564423147_n Cu ceva timp în urmă am primit invitația de a călători pe “Planeta Păpădiilor”, primind cartea lui Ovidiu Mihăilescu, un  frumos volum de versuri, surprinzător prin delicatețea trăirilor și puterea metaforei.

Eu, însămi, având o inimă de păpădie, știam cumva că îmi va fi ușor să străbat în ritm alert întregul cuprins, numai că de la primul pas am înțeles că voi avea nevoie de timp, mult timp, pentru a pătrunde dincolo de esența frumosului întâlnit în cale.

Poeziile din această carte nu se citesc, ci se trăiesc, chiar dacă peste ele au trecut atâtea anotimpuri în care Omul-Păpădie, Ovidiu Mihăilescu, a cunoscut starea de mugur, de floare, de înălțare prin “aripile ce s-au zbătut sub cămașă”, de adunare, de risipiri printre nori a căror prieten este, întrebându-se mereu cine este, neaflând poate niciodată, dar știind cu siguranță că în “sufletul său stă ascuns Dumnezeu și-i zâmbește”.

Zile

Sunt zile când fericirea îmi luminează ochii

când pieptu-mi înflorește ca un trandafir

când în oase îmi cântă cristale

și inima mea devine un diamant rotitor

 

atunci iubesc pe toată lumea

pentru că în sufletul meu stă ascuns Dumnezeu

pentru că frumusețea îmi dansează în sânge

și aripile mi se zbat sub cămașă.

……………………

Nu ai cum să nu admiri un astfel de locuitor de pe Planeta Păpădiilor, un om care iubește tot… oameni, flori, munte, lebede,femeia, chitara, cântecul, dar mai ales poezia.

 

Cămașa de lumină

 Poezia este felul meu de a mă ruga

este felul meu de a dărui iubire

poezia este un cântec de înger

este cămașa de lumină

pe care o îmbrac numai Duminica

când slujesc celui Prea Înalt

este norul ce mă duce în zbor

când vreau să mă dăruiesc tuturor

poezia este rugul pe care mă las înjunghiat…

 Am înaintat pas cu pas, inspirând cu nesaț aerul tare impregnat cu iubire, cu viată, cu talent, mirându-mă  de paradoxul existent în acest om păpădie care este Ovidiu Mihăilescu… sensibilitate și putere, exact atributele ce definesc păpădiile.

Păpădie

 Dumnezeu a venit pe pământ într-o zi

Se gândea: Ce mi-ar plăcea să aduc aici niște stele!

Dar cum stelele erau prea mari

Și cum pământul e un loc cu multe nefericiri,

A făcut o minune și a semănat păpădii

Ca un semn al vremelniciei și al vieții de- o zi

Pe care noi oamenii o simțim trecând

Bătută de vânt ca puful unei mici păpădii!

 

Dar câtă frumusețe și duioșie

Ascunde-n galaxia ei …o păpădie!

………… da, nimeni nu te -ar putea descrie mai bine… decât tine.

Nu am terminat de colindat toată planeta, pentru că nu ai cum să nu te oprești vreme îndelungată să poți respira poezie adevărată.

Urmează colțul cu POEME SCRISE PE ZID, apoi  CEREMONIA CEAIULUI  unde sper să învăț CÂNTECE DE TRECUT PUNTEA.

Știu că la sfârșitul călătoriei, voi fi mai bogată cu un suflet din care îmi va zâmbi mereu Dumnezeu.

Mulțumesc, Ovidiu, pentru carte, pentru invitația la călătorie, pentru puful zâmbitor, dar mai ales pentru minunatul zbor în lumea ta mirifică de poezie!

 

 

2 thoughts on “Planeta păpădilor

Leave a Reply