Pe sub castanii infloriti

flori_de_castan
Imi place sa ma plimb seara pe strada, seara tarziu cand pasii ce trec pe langa mine sunt din ce in ce mai rari. Imi place sa ma plimb si gandurile mele sa aiba drum liber, lovindu-se doar de ferestre luminate. Uneori plec dupa ele, ma ridic in varful picioarelor si indiscreta imi arunc privirea printre jaluzele sa vad franturi de viata. O mama canta puiului cantec de leagan, privindu-l cu toata duiosia din lume, acoperindu-l cu zambet cald ce va naste ingeri pentru o seara, pentru o viata. Astea sunt ingerii pentru copii, zambete de mama. Alta lumina, alta fereastra…lumina vine de la un foc in camin. Flacarile lemnelor cu miros de padure deseneaza peisaje obscure pe peretii albi. In mijlocul camerei o tanara femeie isi asculta inima ce bate odata cu ornicul din perete. Isi aranjeaza o suvita rebela, cu palma tremuranda aranjeaza o cuta la fata de masa, respira adanc si asculta tacerea sa poata ghici mai devreme cu o secunda cat o ora pasii iubitului ce trebuie sa vina. Cunosc lumina din ochi, cunosc tremurul mainii emotionate ce aranjeaza cute nevazute. Un ras cristalin rasuna de la alta fereastra facandu-ma si pe mine sa zambesc. Ma bucur ca mai exista oameni care stiu sa rada din toata inima, in noapte rasul avand un ecou mai aparte. Las in urma ferestrele de viata si incep sa-mi urmaresc umbra grabita. Umbra mea este intodeauna seara cu un pas inaintea mea, parca s-ar grabi sa ajunga acasa. Eu nu vreau sa ajung, vreau sa ma plimb, sa respir aroma serii de primavera, sa ajung sub castanii infloriti.
Ati vazut vreo data noaptea castanii infloriti? Parca ai astepta in fiecare clipa sa se aprinda mii de lumini in zeci si sute de candelabre. Intro clipa am inteles ce sunt florile de castan… sunt florile de ras ce s-au sfaramat de crengile bogate.Castanii infloriti rad spre mine. Le zambesc si eu si le trimit umbra mea sa dea mana cu ei. Eu merg mai departe, pasi ma poarta spre o banca din piatra,banca pe care am stat noi ultima data. De cate ori sunt trista ma intorc la banca noastra, stiu ca acolo amintirea din piatra ma mangaie calda in raceala ei, pentru ca acolo mi-ai tinut tu umerii in palmele tale si m-ai pus sa deschid ochii, m-ai fortat sa-i deschid si sa vad micul meu univers. Era din totdeauna acolo, in mine, dar nu-l vedam din cauza lacrimilor sau poate din cauza genelor stranse de teama ca nu cumva vreun colt de suflet inghetat sa-mi raneasca retina. Vorbele tale au ramas intiparite in piatra, le citesc cu palma si inca o data inteleg sensul:”Tu ai un mic univers al tau, e mic dar mai mult decat de loc, gandeste-te cum ar fi fost fara el !” –recunosc aveai dreptate si de atunci tot mai des ma refugiez in universul meu care-i totusi atat de mare incat incape o lume, incape atata frumos, atati copaci, si zambete, si fluturi, si oameni, si soare, si zambetele copiilor si vise, multe vise.In universul asta mic incap cantec, culoare, curcubeul din rime, povesti cu ingeri, incap lalele albe, garoafe rosii, si rau, si fluviu, incap castanii ce rad, incape si banca din piatra pe care tu m-ai tinut ocrotitor de dupa umeri, incape si umbra mea, chiar daca acum sta langa banca. Nu am spus de tine, daca ai loc in acest univers …cum era sa spun daca tu …chiar tu m-ai ajutat sa-i desavarsec conturul, chiar tu m-ai obligat sa tin ochii deschisi, chiar tu m-ai luat de maini si am facut un cerc in jurul universului meu mic atat de mare, universul meu nestiut de multi, al nostru pana la urma daca stau si inconjor mainile ce-l formeaza, daca pot sa gasesc in el leaganul de adormit tristetile mele, aripa ce-mi inalta visele la cer,insasi drumul spre stele .
Salut castanii infloriti cu inca un zambet, mangai amintirea din piatra si plec spre casa, incercand cu pasi mici sa fac echilibristica pe dunga alba din mijlocul drumului. Eu reusesc, umbra mea…nu!In castani s-au aprins demult candelabrele, lumini albe pentru suflete ce-si cauta drumul.

Leave a Reply