Pastel cu suflete și toamnă

“Când stai în tren şi pleacă trenul vecin,
De ce ai impresia că ai plecat
Tu?

Primăvara şi toamna
Te tot uiţi pe cer, pierdut în gânduri,
Stoluri de păsări vin,
Stoluri de păsări pleacă,
De ce ai impresia că mergi tu?

Toată viaţa m-am uitat pe fereastră,
Pironit într-un colţ
De autobuz, de tren, de vapor
Hurducat de căruţă
M-am uitat cum fug de mine copacii,
Oameni, oraşe, continente
De ce sunt copleşit de atâtea emoţii,
De ce am impresia
Că am cunoscut lumea ?”

Pleacă trenul-Marin Sorescu

    Azi am vrut să văd  în direct lumea și toamna. Cineva s-a bucurat la vederea mea. Cățeaua cu cei nouă pui. Nu am trecut cam de mult pe la ei. M-am bucurat că mai sunt doar patru. Nu am avut ce să le dau de mâncare, dar le-am promis că le aduc când mă întorc de la piață.

   Am mers încet, privind oameni, vitrine, frunze. Spre piață și de la piață. Mulți oameni în vârstă. Sacoșe nu prea încărcate, fețe palide, încercănate, priviri în pământ, pași șovăielnici. Oare de ce oamenii după o anumită vârstă poartă doar haine închise la culoare? Am vrut să-mi colorez irisul pătat de atât negru dureros și am privit cerul. Albastru, atât de albastru.

  Oamenii  merg cu privirea-n pământ, strivind frunzele risipite printre gunoaie sau invers. În fața mea o tânără femeie își duce copilul în brațe. Vorbește cu soțul ei ce merge cu mâinile în buzunar, jumătate de metru în fața ei. Nu am să merg niciodată în urma unui bărbat. Am privit și eu o clipă în jos. Am găsit roșcove. Aș fi vrut să gust una să văd dacă au același gust din copilărie, când multă vreme au fost singurul meu dulce. Am pus două în geantă.Vreau să mă întorc acasă, să mănânc roșcove și să mă regăsesc.

  Privesc în vitrinele magazinelor. Multe kitsch-uri, mult sclipici, aceleași bluze, aceiași papuci, aceleași vânzătoare cu priviri absente. Număr pe stradă patru femei care poartă același fel de haină. E la modă. Eu sunt o demodată. Mă uit întro vitrină. O doamnă tristă se uită  și ea spre mine. Îmi pare cunoscută de undeva, așa că-i zâmbesc. Îmi răspunde cu același zâmbet. Sunt eu.

  Pe tarabele din piață miroase a toamnă. Moldovenii vând pește, țigări și vin. Precupeții vând ce au. Oamenii cumpără. Tarabele sunt pline de vin și de crizanteme. Nu cumpără nimeni flori. O bătrânică are de vânzare trei buchete de tufănele cu trei lei. Eu cumpăr flori. De doi lei am bonus un zâmbet.

  Nu mă mai întorc pe același drum. Pe altul, aceeași oameni, alte frunze, aceeași toamnă. Oameni care au uitat să zâmbească și să se bucure de încă o zi, de albastru, de galben, de verde. Am uitat și eu să cumpăr mâncare pentru câinii mei. Și cât s-au bucurat când m-au văzut! Oamenii uită. Ei nu m-au uitat. Mi-a fost rușine să mai trec pe la ei, fără mâncare.

Nu mai vreau pe drum.Vreau acasă. Vreau să mănânc roșcove și să cred că toate poveștile au final fericit. De ce trebuie până la urmă să existe final?

                                                         ” De ce am impresia
                                                             Că am cunoscut lumea ?”

7 thoughts on “Pastel cu suflete și toamnă

  1. Eu nu mai sunt atent la majoritatea oamenilor pe langa care trec pe strada pentru a nu ma incarca negativ. Lumea este posomorata rau de tot. :))

  2. Îmi pace mult Marin Sorescu!
    Aici în Constanţa e chiar periculos să mergi cu privirea pe sus. Primarul nostru a avut grija doar de Mamaia. Şi pe unde indiferenţa n-a putut strica totul au avut grijă cei de la RAJA. În plus poţi călca uşor în multitudinea de “noroace”, sunt răspândite uniform! :))

    • Ceea ce spui tu, deja este o altă poveste, legată de responsabilitate si de educație.Nu este greu să privești zâmbind chiar și în jos. Să ai o săptămână plină de zâmbete și cu noroc adevărat!

  3. …. nu trebuie neapărat să existe final. Doar că altfel nu este posibil. Bărbații care merg înaintea femeilor, deși sunt împreună, nu sunt doar niște măgari ci de-a dreptul prost crescuți. Greșeala femeilor este că nu observă asta decât atunci când este prea târziu. În chestiunea cu observatul și reciproca este valabilă! :)

    • Mulțumesc, domnule Gigi pentru pasul lăsat în toamna mea.Am trecut ieri pe la căței, le-am dus de mâncare și nu m-au certat.M-am bucurat pentru că mai erau doar trei.Cei noua de la început pot fi văzuți aici -http://copaculcuvise.blogspot.ro/2013/09/gustul-amar-al-neputintei.html

Leave a Reply