Paste feicit!

 photo 74e3bc13-1ba9-4500-a3d0-b90d7d6a4fe8_zps90aaae1e.jpg

Azi voi veni la TINE sa iau lumina, de la Tine,  Cel ce-n fiecare zi ma ajuti ca drumul sa-mi fie mai usor, mai luminat, de la Tine, Cel ce  prin bunatate si iubire imi usurezi drumul  spre inalt, spre mantuire.
 O viata, un munte. La poale de munte sunt eu  fiinta efemera ce am de urcat drumul Golgotei mele. Mi-am inceput urcusul cu cruce grea in spate… am urcat avand puterea  data de anii tineretii,chiar daca pe drum crucea mi se-ngreuna de vrute si nevrute pacate.
 Urcam uitandu-ma inainte, trebuind sa-mi duc crucea pana sus, sus in varf. Urcam si  si varful se indeparta o data cu urcusul meu si crucea imi devine din ce in ce mai grea odata cu trecerea anilor. De multe ori  sudoarea fruntii se amesteca cu lacrimile dar eram  inca in putere si urcam. As fi vrut sa ma asez dar nu era timp, aziul devenea atat de repede ieri, timpul nu avea rabdare cu mine,  trecea macinandu-mi din vointa,  luandu-mi din puteri.  Pana-n varf  mi se parea ades tot mai greu de ajuns si mai era si umbra unor corbi ce ma urmareau de sus umbrindu-mi cararea, intunecadu-mi  zare. Atunci am ingenunchiat prima data, o ingenuchiere ca o renuntare, crezand ca nu voi ajunge niciodata la  lumina divina. Am privit spre varf, apoi in jurul meu. Alaturi de mine oameni cu aceeasi menire urcau in pasi  repezi sau sovaitori, dupa cat de grea le era crucea, oameni grabiti sau nepasatori, sau poate mai slabi decat mine, mai impovarati de griji si nevoi. Am privit spre ei si iar in sus stiind ca de acolo trebuie sa-mi iau ajutorul. In clipa urmatoare cerul s-a luminat, o mana s-a intins, crucea devinind deodata usoara. M-am uitat mirata la omul ce a urcat o data cu mine, a fost acolo, langa mine, mereu,  dar nu am stiut de existenta lui pana cand  am gandit ca nu mai pot, pana nu am dat de greu. I-am vazut si crucea Lui, mult mai grea decat a mea …dar  in bunatatea Lui nu  se vaita, nici nu o simtea. Ma iubea si ma  ajuta sa pot sa urca, chiar daca stia ca L-am tradat si eu cu nepasarea mea, sau ca poate si maine din nou voi trada. I-am privit palmele ce-mi sprijineau crucea. Palmele Lui sangerau, dar El zambind bland nu m-a lasat si  m-a ajutat apoi zi de zi sa urc. De atunci drumul nu mai mi s-a parut niciodata greu. Era de ajuns sa privesc langa mine, sa-l vad pe Cel ce a fost langa mine mereu. Isus, Fiul lui Dumnezeu.  

Leave a Reply