Păpuși și vise

Le-am văzut aseară. Stăteau triste în vitrina prăfuită a unui anticariat, aruncate neglijent printre păpuși de porțelan, tacâmuri de alpaca și broscuțe de jad.

Poate nu mi-ar fi atras atenția, dacă o fetiță nu ar fi exclamat speriată: “Mami, mami, uite ce păpuși urâte!” M-am uitat uitat și eu să văd păpușile urâte, și le-am văzut.

Erau trei păpuși handmade, vechi, triste, păpuși lucrate cu drag de o mână de artist. Ne-am privit în ochi, ne-am vorbit în tăcere, ele cerându-mi să le iau acasă, eu mângâindu-le cu ochi de copil și spunându-le că pentru mine sunt cele mai frumoase păpuși văzute vreodată.

A trebuit să plec fără ele. Nu aveam bani de ajuns să le cumpăr, nu vroiam una, le vroiam pe toate, pentru că îmi inspirau o familie și nu vroiam să le fac și mai triste decât erau. Le-am promis că mă întorc.

Toată noaptea am visat păpuși. Păpușa mea de cârpă cu ochi de creion chimic, păpușa mea de porțelan cu ochi albaștri și gene țepene, păpușile rusești din visele mele de fetiță săracă, păpușile mele vii de acasă.

Mi-a fost tare, tare teamă că nu le voi mai găsi în vitrina prăfuită. Dar, ele erau tot acolo, mă așteptau, tăcute și triste, la fel de obosite ca și mine. Cred că nici ele nu dormiseră toată noaptea.

Am plecat repede din magazin să nu cumva să mi le ceară vânzătoarea înapoi dacă ar fi văzut cât sunt de frumoase atunci când zâmbesc.

 

17 thoughts on “Păpuși și vise

  1. Eu n-am avut păpuşi când eram mică. Soră-mea, fiind cu trei ani mai mică, a primit câteva şi aşa m-am bucurat şi eu puţin de vraja lor, dar astea, Maria, nu sunt păpuşi ci minuni şi mă bucur că formaţi o familie. La tine îmi plimb emoţiile nestingherită. Eşti de-a mea! La mulţi ani pe acest an!

    • La mulți ani, Adriana! Cat am fost mică, cam rar am avut ceva nou. Ghetele, paltonașul, ghiozdanul, trecuseră demult de primul proprietar. Primul lucru propriu mi-a fost o păpușă de cârpă. E adevărat, cele de acum au trecut prin alte mâini, dar acum sunt ale mele. Și ca la copii orfani, nu contează cine i-a făcut, contează cine-i crește. Dragele de ele.

  2. ce minunatie de teatru de papusi ar iesi cu ele…. copiii cred ca le-ar adora pur si simplu. sunt foarte expresive si se pot inventa niste povesti grozave. sunt singura ca au nimerit exact la proprietarul potrivit. te asteptau Maya.

  3. Oare părinţii sunt atât de superficiali? Sau copii iubesc doar luxul şi păpuşile de plastic, fără de poveste?
    Eu fac parte dintr-o generaţie care a avut păpuşi: două la număr, una de plastic, alta umplută cu un fel de vată. Şi, Doamne, ce le-am iubit pe amândouă.
    Ţin minte că bunica se uita la mine cum mă jucam, avea aşa o privire când spunea că-şi făcea păpuşi din cârpe şi se juca, le pupa şi pe iubea până când se rupeau.

    • Eu nu condamn pe nimeni, nici pe părinți, cu atât mai puțin pe copii, care nu au nici-o vină că au, că nu au. Noi vrem să nu le lipsească nimic din tot ce ne-am fi dorit, din toate câte nu am avut, însă copii vor avea totdeauna o jucărioară preferată. Mulțumesc, Andreea pentru frumoasele tale file de poveste!

  4. Intotdeauna sufletul ramine un suflet ingeresc……de copil.
    Sa raminem copii mereu ar fi un lucru minunat.
    Sa fii fericita in suflet de copil….cu bucuria de a vedea papusile zambind pentru ca si-au gasit o mami cu suflet mare.

  5. Ma bucur pentru tine,ma bucur pentru ele!Sunt frumoase toate,dar cea galbena cu manusi rosii e preferata mea!E mai zburlita,asa ..parca tare imi vine sa o pieptan putin!:))E bine aici sub copacul tau, visele chiar devin realitate!Sa te bucuri de ele!

    • Să stai mai mult sub copac.Poate ai vreun vis de îndeplinit. Crede cu tărie și se va îndeplini.Și dacă vrei să faci codițe la păpușă, eu te las, tu trebuie doar să vii.

Leave a Reply