Nostalgii

Photobucket
Hai, sa-ti dau un pic din sufletul meu fierbinte… nu-i fierbinte pentru ca ar fi furat ceva din soarele verii, nu, ci pentru ca acolo in suflet dorul e la el acasa. Apropie-te de el si-i vei simti caldura. E nevoie de caldura cand trece inca o toamna peste noi. Hai sa numaram frunzele ce cad din copaci si sa ne inchipuim ca sunt banuti de-arama cu care ne cumparam linistea… avem nevoie de liniste, trebuie s-avem pana cand… oare pana cand?
Hai sa urmarim ploaia pe geam, sa spunem ca ne deseneaza harti pentru a ne gasi fericirea… E greu, stiu… desenul este prea complicat… sunt ideograme cu care vreo ursita si-a scris vrerea, desi cred ca nici ea nu isi gasise linistea pana la mine. Nu te uita mirat si trist in ochii mei. Nu plang eu… sunt picuri de ploaia pe geam, pe gene… Nu plang, desi imi este dor, am palmele-nghetate si-n suflet mi se zbate o teama. Mi-e dor de dor, mi-e teama ca nu o sa am timp… sa descifrez drumul. Dar stii ceva…cred ca pe-o vreme ca asta cel mai bine este sa visezi.
Hai sa spunem ca cerul nu-i gri de nori asemenea tristetilor noastre nascute din neputinti… sa spunem ca… el e indragostit de noapte si de drag si-au amestecat culorile…sau sa spunem ca inca e vara, doar ca pamantul s-a rotit si radacinile copacilor isi trag seva din cer… sau poate vrei sa ne visam stelute din artificiile de sarbatori. Vrei? Vom straluci cateva secunde, minute, poate… ne vom inalta pana aproape de ingeri, lumea ne va admira si pentru putin vom fi si noi cineva. Nu te gandi ca vom arde, vom trai efemeritatea inaltandu-ne si revenind apoi pe pamant.
Hai, sa ne hranim cu vise… se pare ca e singura modalitate de a trece peste doruri, tristeti, nelinisti, neimpliniri…peste toamna din sufletele noastre.

Leave a Reply