Noiembrie, luni-ape repezi, ape tulburi

     Noiembrie… același drum de ieri… același drum ce-mi părea, urcându-l în doi, că mă duce spre margine cerului unde voi putea atinge stelele. Era atâta lumină, atâta căldură… împărțind la doi cer și pământ, toamnă, ploaie și vis.

     Ar fi trebuit să-mi aduc aminte că nimic nu-i veșnic… că minunile durează puțin… că orice început are sfârșit… că nu poți urca la infinit. Un mic platou pe un pisc… un ceas de popas… apoi înțeleg…  că e timpul.Timpul acela când trebuie să te oprești, timp de adio, când trebuie să-ți iei rămas bun de la tot și să începi coborârea.

     Trebuie să mă întorc, noaptea singurătății mă pândește, deja  soarele este ascuns de nori sau poate de alt pisc. Nu, sigur sunt nori …lumina e gri, același drum se pierde în ceața lăptoasă și de data asta primii stropi de noiembrie mă găsesc atât de singură.

     Ploaie de  alt noiembrie, același drum de ieri… picurii mă lovesc peste față, mii de degete reci îmi intră în ochi… după gât, prelingându-se pe șira spinării. Nu e nimeni lângă mine să-mi ridice gulerul hainei, nimeni să-mi culeagă stropii de pe gene, nici chiar eu nu o pot face, degetele fiindu-mi încleștate într-un pumn de neputință.

      Ploaie amară ce-ți intră în ochi, în suflet. Mi-e frig, mi-e teamă, drumul e din ce în ce mai înclinat… îmi plăcea ieri când urcam …azi nu mai văd nimic din ceea ce ieri îmi bucura privirea.

      Simt doar ploaia, frigul …noroiul de sub tălpi. Alunec, cad…ar trebui să desfac degetele să m pot agăța de ceva.

      Nu, nu-i drept să ajung de unde am plecat dansând… târându-mă. Mă ridic cu greu… nu destul de drept… ochii mă ustură sub arsura lacrimii, ploaia are gust de renunțare… picioarele îmi sunt murdare, rănite de gunoaiele purtate de apele tulburi ce acoperă pietrele cu urme de piruete.

     Aș vrea să -mi desfac puținul de aripă crescută din ruga si vis, dar și acesta refuză îngreunat de aceeași ploaie sălcie, înghețată. Un tunet puternic îmi zgâlțâie ființa, un fulger îmi luminează o secundă noaptea, dând forme hidoase copacilor goi. Simt că alunec iar, simt cum apele repezi vor să mă smulgă din drumul spre mâine. … Simt că îngheț din ce în ce mai tare… trebuie sa găsesc ceva de care sa mă agăț… trebuie…trebuie!

    Mă trezesc cu acest “trebuie” pe buze. Da, trebuie…să uit tot, tot… apele repezi și tulburi, și ploaia, și visul.
Este noiembrie, este luni. În brațele tale îmi regăsesc drumul spre înfinit. 

                      Apele repezi și-au găsit făgașele line
                                  Apele tulburi sunt acum atât de senine!

 Dacă e luni , sunt psiluneli cu ape, vise,
                                                             

26 thoughts on “Noiembrie, luni-ape repezi, ape tulburi

  1. Vise cu ape tulburi am si eu, apa are un efect de magnet asupra mea, desi sunt zodie de foc, poate tocmai de aceea, ca stiu ca ea imi va stige focul intr-o zi…M-a cutremurat visul tau, l-am trait adanc in mine, iar trezirea, in bratele iubitului, e balsamul care stinge tot raul din lumea visurilor.

    • Visele sunt reflexii ale unor trăiri ce și-au lăsat urmele undeva în adânc. Când nu avem brațe în care să fugim, tot visul ne este izbăvire… și cuvântul.

  2. dacă tema de luni este “ape repezi, ape tulburi” atunci regula spune că titlul postării este exact acesta şi nu altul.
    în rest… miroase tot mai limpede a iarnă şi dincolo de ploaia devenită rece este o promisiune de alb. într-o luni de noiembrie…

    • ţi-am lăsat pe FB. sau, şi mai simplu: pe blogul meu, dacă dai click pe bannerul nostru, imaginea cu clubul psi, ajungi fix unde trebuie, aşa cum spun de fiecare dată când lansez, marţea, temele de joacă. 😉
      şi nu-i nimic, învăţăm, mereu învăţăm… câte ceva.

  3. Nu “trebuie” să împărţim la doi, ci la trei. Nu suntem niciodată doi, chiar dacă aşa credem. Poate aici greşim. Împărţind la doi, poate să dea cu rest. Împărţind la trei, ar putea fi un rezultat exact. Ştiu, o să spui că apa nu e niciodată exactă. Ba este! 😉 Vom mai vorbi despre asta?…vom!

  4. Visul tau m-a bantuit in noapte!Pare a fi visul meu,doar ca..M-am trezit inotand in aceleasi ape tulburi !E frig ,vine iarna!Mi-e teama ca imi va transforma sufletul intr-un sloi de gheata!

  5. Maria, eu din astfel de cuvinte nu as vrea sa ma trezesc, fie ele vise, coşmaruri sau doar gânduri, nu as vrea sa fie trecatoare. Ferice de tine că poţi să-ţi inchipui mâine alte incat sa le poti lasa pe acestea aici…pentru noi. Multumim. Prea frumos.

    • Trebuie sa putem, trebuie sa vrem, Adriana! Altfel ne ducem în abisuri. Măcar, de-ar fi cele ale Danielei noastre:)…dar nu, sunt ale disperării. iar colții lor sunt atât de răi! Sunt acei neștiuți ucigași de speranță. Mulțumesc,suflet frumos!

Leave a Reply