Moș Crăciun există!

Moș Crăciun există! Azi, recunosc asta cu bucurie, după ce ani de-a rândul am refuzat să cred în existența lui.

Nu aveam cum să cred în el, deoarece, micuță fiind, nu prea l-am văzut să treacă pe la casa noastră, și nici un semn al trecerii sale nu găseam sub pernă sau sub caisul din curte în care fâșii colorate îi făcuseră cu mâna toată noaptea.

L-am tot așteptat ani de-a rândul, i-am scris zeci de scrisori, am învățat poezii nenumărate, am topit mii de flori de gheață sub respirația mea lipită de geam, ba uneori chiar și plângeam, sperând să-l impresionez. Zadarnic.

Nu ajungea până la noi, până la mine, chiar dacă-i lăsam  pâine și lapte pe masă și cenușă de la poartă până-n prag. Toată așteptarea a durat până într-un an, când am plecat eu să-l caut, să-i arăt unde stau.

Mă revăd micuță, cu paltonașul roșu măturând zăpada, suflând în pumnișorii înghețați, în timp ce mă uitam prin  toate ferestrele luminate sperând să-l văd, să-i pot face un semn discret că-l aștept să mergem de mână la mine acasă.

Nu l-am văzut ieșind dintr-o casă, ci din cârciuma de cartier, abia ținându-se pe picioare și târând sacul gol după el. Asta era, deci! De-asta nu venea moșul pe la mine. Nici nu mai aveam nevoie să-mi aducă nimic, nici nu l-am mai așteptat de atunci, deși am continuat să învăț poezii și să scriu scrisori către nimeni.

Și totuși într-o iarnă, l-am iertat. Nu mai eram copil, sau eram, dar unul mai mare. Nici paltonașul roșu nu-l mai aveam,  pumnii singuri și strânși ascuzându-i demult în  buzunarele adânci ale unor paltoane negre și impersonale.

L-am găsit la poartă  pe Moș Crăciun, obosit, albit de iarnă și de timp, dezorientat, ochii lui cerând căldură în timp ce-mi spunea că vrea să reînvie credința mea în magie, în Crăciun și iubire. Îmi adusese daruri multe, multe, îmi promitea și mai multe.

Am adormit în seara aceea în brațele lui, îngânând colinde, în așteptarea miezului de noapte ce anunța un nou început. M-am trezit singură. Moș Crăciun numai era.

Sub brad, o cutiuță c-un inel, un clopoțel sub formă de înger, o stea argintie,  îmi confirmau că visul de-o noapte a fost real, dar ca orice vis s-a destrămat în secunda 12  lăsând în urmă încă o dovadă că Moș Crăciun nu există, oricât se încăpățâna atunci copilul din mine să creadă.

L-am văzut a doua seară, în timp ce mă uitam pe-o fereastră luminată. Același chip obosit, aceeași ochi cerând căldură, un brad, o cutiuță asemănătoare, aceeași palmă caldă ce mângâia  de data asta părul blond al unei doamne visătoare.

Nu am mai vrut niciodată să mă uit  prin ferestre luminate, nu am mai ascultat colinde, nu am mai purtat inele și nici nu am mai crezut în vise de-o noapte, promițându-mi ca niciodată să nu mai cred în povești cu moș Crăciun.

Niciodată să nu spui niciodată! Anul acesta m-am trezit cu Moș Crăciun la ușă. Nu era singur, ținea de mână o fetiță îmbrăcată cu paltonaș roșu, de la care nu-mi puteam lua ochii, amintindu-mi de cineva care plecase într-o noapte în căutarea visului.

A trecut zâmbind pe lângă mine, a pus un colind, a pus un glob în brad,  a aprins o lumânare parfumată și mi-a propus să nu vorbim nimic, ci să așteptăm în liniște clipa magică în care iubirea lumii, iertarea, pacea, speranța se vor naște odată cu pruncul sfânt.

Nu mai ținea de mână fetița micuță, mă ținea pe mine. Mâna nu-mi mai era înghețată și nici nu mai avea nevoie de buzunare în care să-și ascundă pumnul strâns a neputință.

Moșul meu nu-mi cerea nimic, nu-mi promitea nimic, aștepta și el alături de mine, răbdător să vină clipa în care să ne spunem Crăciun fericit cu adevărat. Ne-am spus fix la miezul nopții, adormind apoi legănată de cel mai frumos vis de iarnă.

Dimineață mi-a fost teamă să deschid ochii ca nu cumva să mă trezesc iar singură. Nu, el era tot lângă mine, ba chiar m-a făcut să râd, când cerându-i câteva bomboane din pom, a dat din cap  spunând: “Nu, nu, n-ai voie… nu e bune!”.

Uite, și acum se uită răbdător la mine, ascultând un colind și așteptând să termin de scris. Cred că îi este foame, dar el ca totdeauna nu cere nimic…doar așteaptă. Îți mulțumesc, Moș Crăciun, pentru tot!

Asta înseamnă magia din seara de Crăciun. Să crezi în oameni, în iubire, în vise …și-n Moș Crăciun.

ps – în poză sunt eu, Maya, de mână cu moșul.

9 thoughts on “Moș Crăciun există!

  1. Moș Crăciun există, îl ținem ascuns în unghere de suflet, îl păstrăm doar pentru noi, să putem să-l strigăm și să-l îndreptăm spre cei dragi și spre cei ce-l doresc.
    Ai așternut cuvinte frumoase ca tine!
    Sărbători cu drag și bucurie! Să-ți fie Moșul aproape mereu!

  2. Citesc cu voce tare colindul de Crăciun, colind de sărbătoare din sufletul tău bun.
    Citesc ce-ai scris, chiar dacă îmi ninge-n ochi cu ace iar vocea mi se-neacă şi nu mă pot preface. Eu tac apoi. Ascult. Nu-ţi spun cuvinte care s-au spus cândva, demult, prea des şi la-ntâmplare. Doar inima-ţi vorbeşte cu-al ei vibrant tic-tac…tu mâna-ţi odihneşte în palma mea…când tac.

  3. S-au deschis portile cerului! A nins cu fulgi de vise si iubire ,pentru tine!Am spus candva..indubitabil va veni la tine Mos Craciunl!Si a venit!”Meritai si meriti”!

  4. El axista Maya, doar ca momentul in care noi il simtim si il vedem e diferit pentru fiecare. Iar tu esti norocoasa pentru ca poti povesti asa de frumos despre ce a fost si ce este. Craciunul de poveste poate fi chiar si acum, la maturitate. Si iti doresc sa-l simti din plin.

  5. Moş Crăciun există, e în inima noastră şi oricât ar încerca tristeţea, singurătatea, sărăcia să-l scoată de acolo…el tot rămâne. Îl vor întâlni doar aceia care au răbdare, cei care aşteaptă fără să ceară nimic în shimb

Leave a Reply