Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci pe geamuri.
Plouă.
Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată durerea,
ce-o simt n-o simt în mine,
în inimă,
în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume
cu toamna şi cu seara ei
mă doare ca o rană.
Spre munţi trec nori cu ugerele pline.
Şi plouă.
Lucian Blaga
Curg ploile!
Ploile crude
ca niște lacrimi mute,
ropotind durut
printre riduri de lut
pe-un regret de demult.
Curg ploile!
Ploile grele
lunecând în tăcere,
ca niște șerpi de apă
când vin și se-adapă
din clipa ce piere.
Curg ploile,
acele nepăsătoare ploi
lunecând prin valea durerii,
ducând cu ele,
clipele vieții,
urmele verii.
Oare asa ma simt din cauza toamnei ?
MmmDa! Cam trist. Nu stiu ce se intimpla in orasul tau, dar in al meu, cind ploua, numaram bani si mai facem ceva care momentan imi scapa 😆 Voi reveni cu amanunte 😉
Trist… cand nu ai bani și pe deasupra te mai lasa si memoria…
Si pe tine te mai lasa? 😆
Starile deprimante sunt si in concordanta cu vremea de afara.Eu una URASC toamna.
Ploi, lactrimi mute, crude, sunt doar in sufletele noastre.
Ca o dulceata de cirese amare, aceasta-i toamna pentru mine, Maya!
Urmeaza iarna cu dulceata de gutui!