MarketOnline.ro, poveste cu final fericit

 

 

logo_marketonline_mic1Am să-ncep cu-a fost odată,
Ca-n povești…ca niciodată,
Că așa de n-ar fi fost
N-ar avea povestea rost.

Fosta-o vreme de supliciu
Dup-o zi grea de serviciu,
Ajungând târziu acasă,
Cum este lămâia stoarsă…

Neavând seară tihnită,
Toți mă luau de odihnită,
Pune masă, strânge masă
Și-apoi fă curat în casă!

Strânge părul de prisos
Ce era blană pe jos,
Ce-l uram, arză-l-ar focul,
Că n-a stat unde-i e locul,

Pe Grivei ce năpârlea
Mai ceva ca soacră-mea.
Nu mai spun de praf, de oase
și de pete lipicioase…

Luam la dans aspiratorul,
Curățând de zor covorul,
Holul, camerele toate…
Totul ar fi mers pe roate,

Dacă din aspirator
Nu țâșnea fumul de zor,
Pe o muzică vrăjită
De moară hodorogită.

Asta, până într-o zi,
Când râșnița bubui
Ca o bombă infernală,
De-mi lovii partea dorsală

De podeaua din odaia
În care dormea potaia,
Ce sări lovit de streche
Drept în vaza mea cea veche.

Cât am stat pe jos, prin minte
Mi-au trecut zeci de cuvinte:
Ce să fac acum eu, oare,
Mă prefac în vrăjitoare?

Iau mătura și fărașul
Plec în zbor ca fluturașul,
Că tot era pe afară,
Preafrumoasa primăvară?

Sunt cam grea, nu pot să zbor,
Cred că este mai ușor
Să deschid calculatorul
Să-mi aleg aspiratorul

Cu funcții inovatoare
Din oferte aspiratoare,
Apărut acum mai nou,
În magazinul MarketOnline.ro.

Îmi iau alt aspirator,
Performant și mai ușor,
Rohnson Aquatech R144, frate,
Mă vă ajuta la toate.

Făcând filtrare cu apă
Prafului, ce nu mai scapă,
Fiind puternic și potent,
Consumând puțin curent,

Termin iute cu el, treaba,
Nu-mi mai fac nici nervi degeaba,
Scap de părul de potăi,
De cioburi și vânătăi.

Scap pe veci și eu de astm
Și nu mai arunc pe geam,
Soacră, cioburi și cățel,
Ba îmi iau și–un motănel.

Deznodământ ca la teatru:
Cu Rohnson AquaTech R144
Viața-mi va fi chiar frumoasă,
Primăvara o să vină și afară și în casă!

r1442Articol scris pentru Spring SuperBlog 2016

20 thoughts on “MarketOnline.ro, poveste cu final fericit

  1. Foarte haioasa si….reala. Asa se intampla cand umbli cu carpeli: dai cu fundul de pamant.Spor la aspirat,Maya!

  2. Cu asa reclama-n versuri,sigur ma apuc de treaba !
    Un inceput de sapte stele !
    Felicitari si succes , Maya !

  3. M-ai furat cu versurile tale. Mă ierți dacă am și râs de pățania ta? Dar zău ca a meritat să te apuci de scris, căci mi-ai înveselit ziua, altfel obositoare pentru mine.

  4. Pentru cateva minute am uitat de toate. Am ras cu pofta vizualizand fiecare moment din aceasta intamplare de primavara. Noroc cu cei de la Marketonline si aspiratorul Ronhnson . Asa ai scapat si tu de corvoada si catelul de ¨exil¨. Felicitari, Maya. Nu ti-ai pierdut magia.

    • Mulțumesc, Lăurica!Și eu cred tot la fel…cred că-i timpul ca să-mi iau un motănel.

  5. Ar trebui să ia exemplu de cum se face o reclamă, care să fie plăcută cititorului, şi care să facă cititorul să îşi dorească acel aparat!
    Pornişi cu forţă……să te ţii tot aşa….
    Succes!

  6. eu chiar am pus matura la treaba. dar si pe barbat agatat de coada ei. pare ca asa i mai sigur decat vechiul aspirator. bietul tau fund si biata ta vaza…. hai cu distractie inainte. te voi urmari sa vad ce mai nascocesti :)

    • Mulțumesc, Vavaly!Scriem și ne distrăm, scriem și respirăm. Succes și ție, mămico frumoasă!

  7. Asta da reclamă la cea mai bună marcă de mătură tehnologizată! Tu ești vrăjitoare chiar și cu mătura în mână, Maya! După ce comentez aci, o să iau Rohnsonul de furtun, o să respir adânc și-o să aspir…..

    • Unde ai văzut tu vrăjitoare fără mătură?!!!Nu există, dar va exist…eu călare pe un aspirator R 144. Vrabia mălai visează, dar mai știi…

  8. Pingback: SuperBlog | Proba 1. Primăvara începe cu MarketOnline și Rohnson!

Leave a Reply