Lacrima

lacrima2Nu știu cu ce să încep o poveste de rămas bun. Nu știu nici dacă rămasul era bun, atât timp cât ceva din ordinea firească a zilelor adunate ani de zile nu avea să mai fie așa cum a fost odată.

Ce poți să spui când un trăsnet venit din înalt luminează pentru o clipă  tenebre pline de  spaime, tenebre din care mâini descărnate se întind spre tine în încercarea de a-ți smulge secunde de viață.

Ea nu a spus nimic. A intrat în camera firesc, s-a așezat pe scaun și ne-a spus:

– De mâine nu mai vin la servici. Plec la Cluj să mă operez.

Știam că va veni clipa asta din ziua în care i-am luat rezultatul de la tomograf, dar nu știam că va fi atât de grea. Nu am găsit nimic inteligent să spun decât întrebarea idioată:

– Și cui lași moștenire, pisica?

Atunci am văzut lacrima. Una singură ce a apărut ca un diamant de sub negrul cearcănelor, făcându-și loc printre ridurile apărute peste noapte.

– Nu o las la nimeni, eu vin înapoi.

S-a ridicat încet de pe scaun, și-a îmbrățișat pe rând colegele, m-a îmbrățișat și pe mine, lipindu-și obrazul de al meu. Am simțit cum lacrima ei îmi taie obrazul. M-a durut acea lacrimă mai mult decât oricare bocet, decât orice plâns zbuciumat.

Să te întorci fată! Vreau să ai putere și să treci cu bine peste tot, iar pe mine să mă ierți de întrebarea idioată pe care am pus-o doar cu intenția de a încălzi atmosfera aia de gheață care ne încremenise pe toate.

Sper ca pliculețul cu pământ de la Mormântul Sfânt, pe care ți l-am strecurat în palmă, să-ți dea putere și la întoarcere să-mi dăruiești pe obraz o altă lacrimă de diamant. O lacrimă de bucurie.

22 thoughts on “Lacrima

  1. Doamne ajuta sa fie bine , sa fie vindecare. Dumnezeu e mare. Ce e cu neputinta la oameni e cu putinta la El. Sa ii calauzeasca pe medici si sa fie putere de lupta.

  2. Voi astepta şi povestea despre lacrima bucuriei. Sănătate şi sunt sigură că va fi bine! Sigură! Te îmbrăţişez, Maria, mai mult ca altădată.

  3. Multă sănătate colegei tale! Putere şi răbdare… pentru câte vor mai fi… Să se facă bine şi din tot greul de acum să-i rămână în amintire numai susţinerea primită de la cei dragi…

  4. Sunt momente când cuvintele nu-şi mai au rostul decât adunate în rugăciune. Nu pot să mai spun acum decât: Doamne ajută!

  5. Sunt momente în care oricât ai încerca nu poți găsi cele mai potrivite cuvinte. Și poate nici nu sunt cuvinte potrivite pentru toate momentele. Rămân doar sentimentele strânse în suflet și adesea, acestea rămân nerostite. Să-i fie bine!

  6. Mă doare sufletul citind aceste rânduri. E cumplit să vezi aceste lucruri. Să îi dea putere să treacă şi peste această încercare. Să ne rugăm, noi cei ce suferim, şi Dumnezeu o va ridica, şi vor veni şi lacrimi de bucurie. După furtună iese şi soarele. O spune unul care ştie.
    Sănătate să îi dea Domnul.

    • Offff!Nu știi cât mă doare pe mine. Cu bune, cu rele, ca într-o familie, am împărțit 15 ani. Și chiar dacă ar fi fost doar o zi, mi-ar fi părut rău. E un om. Mulțumesc, Nicu!

  7. D-na Maya stiu sigur ca daca reusita ar sta in mainile dvs colega dvs ar fi sanatoasa.Mai stiu ca Dumnezeu e langa noi si sigur va fi si langa ea.

  8. Am adunat din ploi fără cuvinte
    lacrimi de dor şi ţi le-am pus pe pleoape,
    cum plânge luna stelele în noapte
    să plângi şi tu, dar să mergi înainte…

    Mă gândesc cu drag la prietena ta şi îi doresc să se facă bine, de cele mai multe ori lacrimile-s de bucurie. :)

    • Mulțumesc, mult!Ce bine ar fi să fie așa. Mi-aș dori să plâng atunci în fiecare zi.

Leave a Reply