Labirintul cu oglinzi

Ati intrat vreo data intrun labirint de oglinzi? Eu am intrat curioasa si-ncrezatoare, aruncandu-i lui tata un zambet ghidus peste umar. Labirintul cu oglinzi era atractia zilei din oraselul copiilor. Nu am crezut ca niste simple bucati de sticla argintata, niste oglinzi convexe sau concave imi poate influienta atat de mult sufletul si viata. Drumul acela mi s-a parut cel mai lung din viata mea, cel mai plin de taine si spaime. Unde credeam ca este o trecere, acolo era de fapt un obstacol. As fi putut jura ca ala era drumul bun, dar de fiecare data imi dadeam seama ca oglinda obstacol imi oprea calea. Nici pasii ce ma duceau inapoi nu mai aveau aceeasi siguranta. Doamne, doar trecusem pe acolo… unde disparuse oare drumul pe care venisem? Ma opream in fata oglinzilor ce-mi barau calea si tresaream speriata de imaginea Mariilor ce ma priveau multiplicate, insiruite in fata mea, lateral, in spate.Oare care era cea adevarata? Cine o fi fiinta asta care ba se lungeste, ba se lateste?O mare spaima s-a instalat brusc in sufletul meu. Daca nu o sa mai ies niciodata de acolo… daca se plictisea tata sa ma astepte la usa…si oare de ce oi fi mancat inimioara de turta dulce…as fi putut sa o fac faramitele sa le las in urma mea, asa cum facuse Hansel si Gretel…sigur as fi gasit drumul inapoi mai ales ca nu erau nici pasari care sa le manance. Cand spaima, neputinta, m-au cuprins cu totul m-am asezat in fund langa o oglinda si am inceput sa plang, inchizand ochii sa nu mai vad si lacrimi inmiite. Am tresarit ingrozita cand am simtit o atingerea pe obraz. Am deschis cu teama ochii si am vazut cum zeci de maini se intind spre mine, ajutandu-ma sa ma ridic.O mana calda si prietenoasa m-a ajutat sa ma ridic, un brat ocrotitor mi-a incojurat umerii micuti, conducandu-ma spre iesirea salvatoare , acolo unde razand ma astepta tata.Chiar nu le intelegeam motivul distractiei la vederea figurii mele deznadajduite, dar nu imi mai pasa. Eram afara, eram eu,eram in siguranta jurand in gand sa nu mai intru vreo data intrun labirint.Ce mare eroare.Eram copil si nu aveam de unde sa stiu de cate ori viata avea sa-mi fie un labirint cu oglinzi.
Multa vreme nu am putut sa sufar nici oglinzile, multa vreme am avut cosmaruri visand acel drum fara sa stiu unde gasesc o iesire, asteptand in zadar ca o mana sa se intinda salvator. De multe ori aveam sa vad cum ceea ce era nu era defapt ceea ce parea.Nici eu nu eram ceea ce eram, nu mai exista trecut sau nu mai era asa drumul ce odata imi era cunoscut. Am plans tot mai rar de atunci, am plans fara sa ma mai vada cineva ca nu cumva suferinta mea sa starneasca iar zambete si tot de atunci stiu ca mereu va exista o mana calda, o mana ce te va indruma spre o iesire salvatoare, unde te va astepta un Tata zambind.

Leave a Reply