La un alt pas de uitare

  freedom-libertate

 

 

 

 

 

 

 

Se vorbește mult zilele acestea
despre un ideal pentru care s-a visat,
pentru care s-a sperat, s-a luptat,
pentru care s-a murit.

Se face mult tam-tam despre eroi
Ce s-au jertfit, pentru unii stupid,
pentru mulți din iubire de neam.

Acel student sau pălmaș, oameni de rând
ce-au strigat pătimaș, ce-au murit
în numele unei idei,

sunt eroi inutil sacrificați,
pentru ca eu, tu, noi, ei,
să trăim liber, nu încorsetați
între sentimente de neputință,
durere, frustrare,
văzând cum după 25 de ani este
aceeași minciună și-o nepăsare mai mare.

Din păcate, doar azi se vorbește
despre ieri-ul însângerat, despre eroi
ce-au murit pentru nou, pentru noi.

Mâine ei vor fi iar uitați, trădați,
de cei mulți, de înalți,
de impostori, delatori sau prea-auriții prelați,
ce se jură pe sfinți că au cuget curat
când aprind lumânări sau pun jerbe de flori
pe mormântul trist și uitat.

One thought on “La un alt pas de uitare

  1. ..şi uite asa eu cred in NOI,
    ce-i ce vom şti că au fost eroi,
    atunci in negrul ”douăjdoi”,
    ce s-au jertfit doar pentru noi;
    căci neamul nu-i acelasi lucru
    cu prea-hulpavul sau cu trucul
    ce-l folosesc in ziua sfanta
    emotia sa şi-o inducă;
    şi de-or uita ce ne mai miră
    cand ata tării se deşiră….

Leave a Reply