Iubitul meu, vantul

1378170_630868596953433_1789599353_nDimineață de toamnă, dimineață de dor.
Mi-am sprijinit fruntea de un nor, lăsându-mi gândurile să plece dincolo de-un orizont ce l-aș fi vrut desenat pentru doi, un orizont ce mi se părea că este doar o simplă piatră de hotar, delimitând ieri-ul de azi.

Dimineață de dor, dimineața însingurării, când vântul scutură ultimele frunze de pe ram, când crește pe sub pași iarba uitării. Pe fața mea, încet și lin, stropii de ploaie urmează drumul săpat de o lacrimă înghețată, alunecând în tăcere, unindu-se în colțul buzelor, născând un zâmbet trist, ofrandă amară adusă unei amintiri dintr-o trecută primăvară.

Flori de salcâm, dantelării parfumate, hohot alb în vreme de mai, când doar visând credeam că pot să merg mai departe.

O boare îmi atinge fruntea îngândurată, mă întoarce prin ani înapoi, lăsându-mi gândul suspendat în umbra unei clipe de neuitat. Adie vântul… sau poate este doar amintirea unui suflet de om ce semăna cu el până la identificare.

Prima întâlnire, clipă de neuitat dintr-un joc predestinat. Întâi m-a privit lung, apoi mi-a mângâiat fruntea, netezind cutele mirării, mi-a cutreierat părul, luând din el parfumul timpului trecut, mi-a sărutat timid colțul gurii sorbindu-mi lacrima și stropul de ploaie cu urme de cer.

Am tresărit speriată, privindu-i zâmbetul vinovat ce parcă-și cerea iertare pentru atâta îndrăzneală. L-am respirat. Mirosea a acasă, mirosea a veșnicie, mirosea a curat și a speranță. Mi-am dorit pe loc să fiu iubita lui. Iubita vântului.
El, privindu-mi ochii ce ardeau de dorul aromelor purtate de aripile lui, m-a cutreierat încă o dată, să fie sigur că-și va lăsa amprenta în orice picătură de sânge, în orice por, în orice gând, în privire, în amintirea din trecut și-n visul de mâine.

Mângâindu-mă cu atingeri tandre de la gleznă până pe genele tremurătoare, m-a luat în brațe și a început să alerge cu mine în anotimpuri trecute, cântându-mi din frunze, alungând norii, aducându-mi arome știute, înfiorând tot ce era verde, eu însămi devenind iarbă-nfiorată sub mâini nevăzute.

Am colindat pădurile toamnelor în care frunzele desenaseră cărări de amintiri, mi-a dăruit un bulgăre de nea curată să-mi sting setea fierbinte de pur și frumos, m-a purtat prin vârtejuri de flori de magnolii, a scuturat pentru mine toți piersicii înfloriți, făcându-mi cărare  printr-o feerie de alb și de roz.

Uneori era cald și blând, calm și tandru. Atunci îl iubeam cel mai mult, îl sărutam cu buzele fremătând de nerăbdarea cuvintelor nezise, îi sorbeam respirația mirosind a iarbă proaspăt cosită sau a lemn de brad din rama de icoană, mă uneam cu el și deveneam un singur zefir.

Alteori era aprig, mai ales când păsările călătoare mă îmbrățișau în semn de rămas bun. Atunci îi uram răceala cu care mă atingea, răceala cu care îmi alunga păsările cântătoare, îi uram palmele cu care îmi scutura cuiburile de licurici din par, din ochi și din suflet. Mă durea zbuciumul lui, mă durea amarul lui, mă durea acea zbatere în care mirosea a pelin.

Ne iubeam urându-ne, ne uram iubindu-ne?

Între  două plecări, între două veniri, am știut că-l voi părăsi într-o zi, închizând geamul să nu-i mai simt parfumurile, zăvorând ușa să n-o mai dea de perete, trăgând draperiile să nu-i mai văd semnele lăsate în iarbă, astupându-mi urechile să nu-i mai aud ruga sau blestemul.

Nu credeam că o pot face, nu știam să schimb, să renunț, să trădez, dar am făcut-o, într-o dimineață când, privind după el, am văzut salcâmul înflorit, ce-avea îndreptate spre mine brațele încărcate de flori.

Înalt și demn stătea cu tălpile lipite de pământ, cu fruntea lipită de cer, cu scoarța brăzdată de riduri,  prin care ani de-a rândul, îngerii au tot urcat să aprindă candelabrele albe de lumina în cinstea nașterii mele.

M-am furișat în tăcere, să nu mă simtă iubitul meu vântul care era plecat prin cine știe care zare, am cules un braț de flori albe în care mi-am afundat fața, să-mi ascund zâmbetul trădării.

Parfumul albelor flori îmi părea cel mai fin parfum, fabricat în creuzetul timpului, având aroma de iubire pură. Mângâierea petalelor albe mi-a amintit vag de ceva, de un parfum cunoscut dintr-o adiere de demult …

Am strâns trunchiul în brațe, rugându-l să-mi oprească pasul ce aș fi vrut să-l fac înapoi.  Cu tâmpla-mi lipită de el i-am simțit tresărirea, tresărind la rândul meu când o frunză din înalt mi-a atins părul, aducându-mi aminte iar de-o atingere din trecut.. Pe ea, salcâmul meu îmi scrisese un poem pentru mine:

Iubita mea, mă așteptam ca într-o zi să mă părăsești și știind cât de mult iubești copacii, mai ales cei înfloriți, am devenit salcâm înflorit…Iubește-mă,SUNT EU, iubitul tău vântul! Și dacă într-o zi, iar vei vrea să mă părăsești, mă voi transforma în iarbă, în floare, în fum, în cer, în ploaie, în tot ce iubești. Aroma mea te va urma peste tot, o vei găsi acasă, pe dealuri, în fiecare bărbat ce-l vei iubi, în orice trandafir ce-l vei primi, peste timp, în fiecare anotimp.”

Iubitul meu, vântul chiar a existat… a fost un om, care a trecut prin viața mea, așa cum trece vântul prin florile de mai, lăsând în urmă aromă de dor, de neuitare.

Pentru el, pentru mine există un parfum parfum neobișnuit, delicat dar puternic, seducător și fin,  plin de strălucire și  cald ca o după-amiază de primăvară.

47725

LIKE THIS , parfumul inspirat de actrița Tilda Swinton  și creat de Etat Libre d’Orange, este un parfum care îți aduce  aminte de acasă, de mirosul de ghimbir și mandarine din bucătărie, de iarbă și flori din grădină, de vântul ce aleargă pe dealuri sub soarele leneș de vară, de mirosul ploii, de aroma lemnului arzând în sobă, dar mai ales de dor.

Scris cu drag pentru Clubul Condeielor Parfumate

5 thoughts on “Iubitul meu, vantul

  1. Ce rânduri superbe ai așternut, aduse…parcă…de vântul-cel-aducător de parfumuri, venite din amintire sau, poate, din natura care trece prin toate transformările, ca noi s-o gustăm, s-o simțim, pentru ca vântul, șăgalnicul, să-i soarbă miresmele și să ni le aducă ofrande. Minunat, Maya, rânduri pline de amintiri, de regăsiri prin parfumuri, culori, clipe trecute și, poate, regăsite. Iubitul tău vântul, atât de asemănător cu iubitul tău care, asemeni vântului, vine, pleacă, lăsând zarea parfumată cu amintiri de undeva, cândva.
    Nu cunosc parfumul Like this și chiar m-ai făcut foarte curioasă. După descriere, cred că miroase teribil de bine.
    Mondial, oare cât a trecut de-atunci?!
    Te îmbrățișez! :)

  2. Există în memoria afectivă a fiecăruia câte-un parfum, câte-o aromă, sau mai multe, rătăcite printre amintiri, uitate. Este de ajuns uneori, doar un pas înapoi pentru a le readuce-n prezent la fel de intens ca la început. Poate și mai intens, având lângă ele și alte sentimente. Like This este un parfum bun, pentru că are în el un strop de aici, un de acolo, un strop de ieri , unul de acum.Mulțumiri, Mirela și îmbrățișări cu mult drag!

  3. Felicitari pentru povestea ta parfumata. Am citit-o cu placere, ascult acum cand scriu si melodia formatiei Mondial ce-mi aduce aminte de vremuri frumoase.O duminica frumoasa!

  4. Doamne! Am pielea de gaina. Am citit rapid-rapid prima data. Apoi inca o data ca sa patrund sensul frazelor, al sentimentelor. Si mi-a ramas in suflet aceasta poveste. Atat de minunata este. Nu voi mai zice nimic. Doar: MULTUMESC!

Leave a Reply