Între realism și plăcere





Motto

N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzaţiilor mele”-Emil Cioran
   

     Sunt dependentă. Dependentă de pasiune, dependentă de plăcere. Sunt prizoniera  unei pasiuni pe care o trăiesc atât la nivel mental, cât și la nivel fizic, pasiune obsedantă, asemenea unui drog a cărui lipsă mă duce în sevraj.

   
      Nod în stomac, furnicături în piele, minte blocată pe o singură idee. Este clipa când simt că începe să înmugurească dorința. Este momentul în care începe agitația și nebunia simțurilor. Trebuie! Vreau! Acum, acum.
      Îmi imaginez clipa magică, clipa în care senzațiile se împletesc cu trăirile  pentru a da naştere unor focuri de artificii spectaculoase. Un orgasm psihic izbucnind violent ca o flacără ce mă arde până-n străfunduri, un vârtej răscolitor început cu un joc de sentimente  și  finalizat cu o revărsare de plăcere intensă.
      Ceea ce simt, mă transfigurează, purtându-mi simțurile spre cele mai înalte culmi ale sensibilității  interioare, trăind sentimentul deplin și devorant al împlinirii, al satisfacției depline.
      Nu sunt ignorantă, cunosc bine  riscurile abandonului total, al trăirilor de moment și totuși nu pot pune stop tentației de a mă simți bine. Nu am putere sau poate nu am destulă voință de a trece dincolo de prezent.
    Senzația știută îmi anihilează orice rezistență, orice încercare de a spune un NU hotărât. În fiecare zi  în mine se dă o luptă între conștientizarea dezastrului la care mă poate duce abandonul și bucuria de a gusta dintrun fruct interzis. Între realism și plăcere.
     Ar trebui  să dau forță gândului, știind în ce iad mă va azvârli nepăsarea mea, dar eu, în dependența mea, am ajuns să mă las stăpânită doar de simțuri. Plăcerea în exces te face sclav. După fiecare trăire nebună, un sentiment de vinovăție  mi se strecoară insinuant în orice gând. Sentiment de vinovăție care îmi golește mintea, sufletul, lăsându-mi la schimb un trup pedepsit, adormit pentru o vreme.
     Câteva zile rezist eroic tentațiilor, încercând din răsputeri să le țin în frâu, sau să le alung cât mai departe. Câteva zile, poate și mai puțin, până când dorința începe iar să muște din mine. Cedez, deși sunt semne că  va veni o zi  în care îmi voi regreta pornirile nestăvilite. Atunci încep să lupt. Cu dorința, cu tentația, cu mine.
    Există acel  amar adevăr, care spune că orice este bun este interzis, imoral sau îngrașă.
De  multe ori m-am întrebat dacă dorința mea arzătoare ar mai fi existat, nefiindu-mi interzis fructul ispitei, acel fruct cu gust de…dulce.
Sunt dependentă.
Dependentă de dulciuri, iar urâtul ăsta de diabet mi le interzice.
    Mai sunt și alții care luptă cu  o anume dependență, așa cum sunt și cei trei prieteni din Tentatii irezistibile,   comedie ce rulează acum  pe marile ecrane din toată țara.

Temă scrisă pentru SuperBlog,  proba nr.4-Tentații (i)rezistibile probă propusă de Programs4Media & RoImage

sursă foto1-grupareaaproape.wordpress.com
          foto-2-3 -Facebook

12 thoughts on “Între realism și plăcere

  1. Apropo de dependente! Am gasit pe un blog (din pacate nu imi aduc aminte numele) ceva care ar trebui sa ne apere pe toti de ele:

    “Viata e scurta, incalca regulile, iarta repede, saruta incet, iubeste cu adevarat, razi din toata inima si niciodata nu regreta ceva ce te-a facut sa zambesti!”

    Imi pare rau sa aud ca ai diabet, dar stiu ca exista dulciuri speciale pentru asa ceva.

  2. Aş intitula articolul tău aşa: între “dulcegării” (senzuale) şi dulciuri. Citind, eu credeam una iar tu de fapt vorbeai de alta. Pot spune că m-ai dus cu “zăhărelul”, Maya!
    Să nu-mi zici acuma ceva de dulce….

    • Nu te-am dus cu nimic.Mintea ta te-a dus.Ceva dulce din dulcegării, îți spun în particular!Eu știu ce înseamnă să poftești, așa ca mă gândesc și la altul. Să nu mă întrebi tu acum…care altul?

  3. …şi are dreptate Bianca: adevărata ta dependenţă e scrisul, în urma căreia noi, cititorii tăi, avem numai de căştigat.

  4. Imi pare sincer rau ca trebuie sa te abtii de la dulciuri pentru ca eu sunt terminata fara ele. Atunci cand ni se interzice ceva devenim brusc dependenti de acel lucru. E o chestie psihologica.

  5. Începând să citesc articolul, mă întrebam ce fel de dependenţă te chinuie aşa, dar m-am dumirit că suntem “colegi” în dragostea pentru dulciuri! Am zile când nu pot să stau liniştit până nu ronţăi ceva dulce. Din fericire încă nu am probleme (poate doar cele legate de… cântar!). Îmi pare rău că tu trebuie să te abţii, dar cred că sunt şi soluţii care să ostoiască “dorul” de dulce, nu?

    Multă sănătate şi o zi minunată! :-)

    • Multumesc,Alex pentru susținerea morală.Sunt soluții, cum să nu fie.Am eu una sigură. Îmi pun leucoplast la gură.Cu frigiderul încuiat nu a mers.Am uitat unde am pus cheia, așa că a trebuit să ajung în supermarket, unde evident, primul mi-a ieșit în cale raionul cu dulciuri.Off, off , măi copii, numai la regim să nu fii!!!

  6. Şi eu care mă pregăteam să îţi trimit un camion de dulciuri. Uf! Îmi pare rău! Îţi voi trimite doar o cutie cu bomboane, şi promiţi să nu o mănânci toată odată! ok?

Leave a Reply