Între împăciuitor și mediator


(P)
Azi vreau să vă vorbesc despre noțiunea de mediator, popular zis uneori și împăciuitor. Citind despre ea în articolul lui Chinezu mi-am dat seama că eu am de mică noțiuni despre descrisa operație, numai că pe vremea aceea nu știam că așa se va chema atunci când voi fi mare.
Primul mediator a fost tata. Părțile din conflict, eu și fratele meu. Tata lua o riglă în mână și trecea la cercetări, punând întrebări în timp ce pocnea linia ceea de palma lui întinsă.
– Ia să-mi spuneți, care din voi mi-a tăiat cureaua de la pantaloni!
 Îmi închipuiam deja cum va pocni linia pe palma mea, așa că începeam eu prima, totdeauna prima.
– El!
– Da, dar ea mi-adus foarfeca.
– Tu ai tăiat-o de la jumătate.
– Dar și tu ai tăiat jumătate din jumătate.
Ne asculta tata câteva minute cum aruncam motanul de la unul la altul, apoi ne punea să aducem purcelușul de ghips în care erau strânse micile noastre economii.
Îl spărgea frumos, făcea trei grămăjoare de bani, una mai mare și două mai mici, își lua banii de curea, banii de alt porcușor, iar restul spunea să ni-l împărțim, fiecare să ia după vina pe care o avea, urmând să primească și tot atâtea linii la palmă. Eu mă uitam la frate-miu, el la mine, amândoi la bani și la riglă.
Nu aveam puterea să-mi risc pălmuța, dar nici nu-mi venea să renunț la bani, așa că așteptam plină de speranță ca frate-miu să-şi  recunoască  primul vina, că doar era bărbat. Aiurea! Și el aștepta același lucru de la mine, mai ales că ideea cu tăiatul fusese a mea, crezând că așa vom scăpa pe veci de cureaua ce ne mai domolea avântul spre năzbâtii mai grave, ca dat foc la șură sau furatul din cuibarul popii.  
În cele din urmă, tata, plictisit să ne aștepte, dar mai ales cunoscându-ne bine, lua toți bănuții, ne altoia la amândoi câte o rigla peste fund de data asta, cică să ne vină mintea la cap, și uite așa lua sfârșit lecția de mediere ce avea ca rezultat întărirea unei vorbe din popor care, readaptată din motiv de cerculeț roșu, ar spune… și bătută, și cu banii luați.
Hai să mai vedem ce mediatori mai cunosc: – popa din sat, care-mi spunea că este mediator între mine și Doamne- Doamne întru iertarea păcatelor, dacă-i spun cine a furat ouăle din cuibar, și care, după ce m-am spovedit cu evlavie că eu le-am făcut ochiuri pe otablă în fundul grădinii, m-a și pârât repede la mama, făcând să-mi iasă omleta pe urechi, dar care m-a și convins să nu mai am nevoie vreodată de intermediari între mine și Dumnezeu.
Mai auzisem despre un împăciuitor din casele oamenilor, care rezolvă orice problemă de familie. Nu prea știam eu cine-i ăla, dar aflasem că lipsa lui poate duce chiar la țâfnă, ceartă, motiv de divorț în ultima instanță.
Despre divorț cred că trebuie să scriu un eseu separat, în vreo zece tomuri, despre avocați, timbre, termene, timp și bani risipiți, martori, reali sau inventați  la fel ca și acuzele care de care mai fanteziste, făcând deliciul unui public avid de senzațional,voyeur-ist de rufe murdare.
Acum rufele murdare se spală departe de ochii iscoditori, în camera  mediatorului, medierea fiind conform  Legii nr. 192 din 16 mai 2006
 .   
.„modalitatea de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor“.
Mediatorul este un angajat al ambelor părți, un împăciuitor urmărind ca victoria să fie a ambelor părți, totodată  fiind un bun comunicator care facilitează dezbaterea dintre beligeranți, prin tehnici specifice, ajutându-i să comunice eficient pe subiectul conflictului și să găsească împreună modalitatea de rezolvare, în urma căreia se câștigă ce este de câștigat, plus timp, bani, respectul de sine.
În afară de divorțuri, medierea poate rezolva și litigii de altă natură ca: “neînţelegerile dintre soţi ( stabilirea exercitării autorităţii părinteşti, partaj, contribuţia la întreţinerea copiilor etc.), partaj succesoral (moştenire), conflicte care se referă la relaţiile de vecinătate (posesie, grăniţuire, strămutare de hotare şi orice alt conflict cu acest subiect), protecţia consumatorilor (cetăţeanul a primit un produs defectuos, nu s-au respectat clauze contractuale sau garanţii, existenţa unor clauze abuzive etc.), împrumuturi neachitate (credite, leasing-uri), litigiile de muncă, litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei (cu câteva excepţii) etc.”, neputând fi aplicată în cazuri de drepturi personale ca “stabilirea de paternitate, litigiile legate de religie, cultură, numele persoanei, dreptul la viaţă, sănătate şi integritate corporală, drepturile referitoare la onoare, reputaţie, dreptul personal nepatrimonial de autor al unei opere ştiinţifice, artistice ori literare, de inventator etc.).”
Deci, dacă a murit cel împăciuitor sau orice șansă de împăcare, dacă vreți sorți de izbândă și ajutor pentru rezolvarea problemelor, soluția nu-i decât una, sigură: apelați la un mediator.  
Articol scris pentru blogalinițiative -campania  Vorbim despre mediere?

Sursa imagine: mediereametodaderezolvareaconflictelor.wordpres.com 

16 thoughts on “Între împăciuitor și mediator

    • Adrian, ce treabă are restul lumii cu tine? Tu ai promis că treci prin Constanţa să bem o bere! Ocolul nu-i mare până în Galaţi, başca că poţi avea ocazia să mergi cu bac-ul pe Dunăre, să traversezi munţii Măcinului
      şi să vezi, poate dacă ai noroc, acel faimos balaur dobrogean! :)

  1. Măi, Maria, măi! Am râs de am murit şi prima dată, deşi citit pe fugă, şi acum. Mă bucur de premiul tău binemeritat şi de cuvintele de aici. Plus că am prins partea cu medierea fix pe canalul cel dorit: al vietii reale. Nu cred că as avea nevoie, decat uneori când mă supăr pe cuvintele…altora.

Leave a Reply