Ingerul pazitor


    
      Pe panglica de asfalt a şoselei, autoturismul îşi trimitea lumina farurilor destrămând noaptea în zeci de umbre, ce rămâneau în urmă dansând parcă printre picăturile de ploaie.
     Era  foarte obosită Dana. Era de zece ore în drum spre ţară şi  mai avea de făcut  încă de două ori pe atât, dacă lua în considerare şi micile pauze de odihnă. Abia apucase să aţipească în parcarea unei benzinării, când a sunat telefonul. 
 
     Secretara de la firma unde lucra tocmai o anunţă că prezentarea la care trebuia să ajungă  va avea loc în cursul dimineţii, nu după amiaza, aşa cum fusese programată iniţial. A închis telefonul oftând, a aprins o ţigară şi a pornit din nou la drum prin ploaia ce cădea în averse.
     Va trebui să cam bage viteză, dacă voia să ajungă la timp. Oricum este şi ea  mai grăbită ca oricând. Prezentarea noului autoturism Toyota Corolla avea loc în România, iar de la reprezentanţă până în oraşul ei  nu făcea decât patru ore, timp ars de dor ce-i va părea fără sfârșit. La capătul drumului însă o  va aştepta fericirea, fericirea de a fi acasă.

    Trebuie să ajungă mai de dimineaţă, să se facă frumoasă acoperindu-şi  urmele oboselii de pe faţă – o maşină frumoasă nu poate fi prezentată decât de o femeie frumoasă – să-şi facă treaba, apoi să plece  iar la drum, numai că de data asta va fi un drum de plăcere, un drum în care  nerăbdarea de a-şi ţine fetiţa în braţe îi va da aripi şi putere.

    Mâine, pe seară, toate vor fi rămas undeva în urmă.Şi dor, şi oboseală, şi ploaie, şi gânduri. Delia, cea care acum îi  zâmbeşte din poza de pe bord, îi va zâmbi aievea, îşi va lipi obrăjorul cald de faţa ei şi-o va întreba plină de speranţă, aşa cum face de fiecare dată când ajunge după mult timp acasă :
“Nu-i aşa că nu mai pleci, mami?
     Mişcările repetate ale ştergătoarelor de parbriz lasă o dâră albă printre miile de picături ce se scurg cu viteză din ce în ce mai mare. Farurile mătură tot mai greu şoseaua, ochii o ustură de parcă ar avea nisip în ei, îngreunându-i vederea.
      Doamne! Ce-ar vrea să fie în patul ei de acasă! Şi iar îşi aminteşte de copil, şi iar priveşte spre poză. Delia îi este tovarăş de drum de-atâtea şi atâtea zile, zilele unui an nesfârşit de când a trebuit să plece pentru a-şi câştiga existenţa pe meleaguri străine
      Vorbeşte cu ea  la telefon în fiecare zi, vorbeşte cu ea şi noaptea prin visele zbuciumate, o vede în toate fetiţele ce trec prin faţa biroului ei, o ia cu ea în gând  la toate prezentările, dar nimic nu poate să înlocuiască adevărata căldură a puiului ei drag.
   
      Dar, gata,  mâine va ajunge acasă, îi va duce ghiozdanul cu Barbie, roz, aşa cum îi place ei, se vor ţine în braţe, vor dormi împreună, iar  dimineaţă o va duce la şcoală. Măcar acum să o ţină de mână dacă în prima ei zi  de clasa întâi nu a putut  fi cu ea. Se şi vede ducând  de mânuţă ghemotocul  blond îmbrăcat în uniformă, având în spate ghiozdanul roz mai mare decât ea.
    “ Offf, măi Delia, iubirica mea mică, pentru tine stă mama departe, pentru tine aleargă de dimineaţă până seara, uitând de foame şi somn! Hai că nu mai este mult, vine mami  la îngeraşul ei! ”
Dana  închide ochii pentru o secundă, să poată rememora zâmbetul ei atât de dulce. Ce-i asta!!?
 
     -Delia, ce faci în ploaie ? Delia, nu sta acolo!…Dă-te de-o parte! Nuuuuuu!

     Strigătul disperat s-a spart în noapte o dată cu scrâşnetul roţilor, speriind parcă şi ploaia.
      Buimacă, Dana  deschide ochii, ia cu greu piciorul de pe pedala de frână dusă până-n podea, desface centura,  apoi coboară din maşină respirând cu nesaţ aerul curăţat de ploaie.
      În faţa ei, la câţiva centimetri, un TIR staţiona cu toate luminile stinse. Probabil acolo era vreun alt şofer obosit ce zâmbea fericit prin somn, visându-şi copiii, casa, ţara. Nu-i vine să creadă cât de aproape a fost să intre în spatele TIR-ului.
    
   
     Praf se făcea dacă frumoasa ei mașina nu s-ar fi oprit, răspunzând prompt la o comandă dată instinctiv. Acesta a fost  dealtfel scopul ei,  când din banii strânși cu greu a reușit să-și cumpere printre  primii noul model ToyotaCorolla, să poata ajunge în siguranță la îngerul ei.
  
      Încă mai are în faţă imaginea fetiței stând în fața mașinii și  făcându-i semn să oprească.   Delia, îngerul ei păzitor, îi apăruse în visul de-o secundă pentru a-i  opri  mersul pe un drum din care nu s-ar mai fi întors niciodată. Însă Delia nu o aştepta în drum, în noaptea cu ploaie câinoasă, o aştepta acasă  zâmbind prin somn…acasă la ele.
 Articol scris pentru SuperBlog 2013  la tema –Toyota Corolla.Frumoasa cu un scop precis
  

17 thoughts on “Ingerul pazitor

  1. Frumos…am citit o data si m-am intors sa recitesc partea cu fetita. Mi-a placut legatura facuta intre comenzile masinii si copilul ce a aparut ca un inger pazitor.

Leave a Reply