Indiferență


Cand ți-e dat nenorocul, dacă-i mergi în față te-ajunge, dacă-i mergi în urmă, te-așteaptă...” (Ileana Vulpescu)

Sub carapacea mea de broască țestoasă
prea puțin îmi pasă când de sus cad,
pietre de cuvinte,
pietre ce lovesc,
pietre ce ard

În ritmul meu, eu merg, chiar târâș înainte.
fără să vreau să privesc înapoi, nici în sus.
Ce rost ar avea!Lacrima mea a stins
cuvântul aprins, tot ce-a durut,
tot ce a spus un biet nătâng.
Dar până la urmă, oare,
țestoasele plâng?

Leave a Reply