In Memoriam Corneliu Vadim Tudor

S-a vorbit mult zilele acestea despre Vadim.Unii de bine, alții de rău, unii creștinește, alții drăcește. Multe dintre atitudini m-au durut, făcându-mă să mă întreb dacă mai există omenie, atunci când nici după moarte nu putem ierta, altele mi-au adus un zâmbet timid și trist, gândindu-mă la ce le-ar fi spus Vadim, dacă ar fi avut vreunul verticalitatea să-i spună toate răutățile, în față.

Am găsit un articol scris de George Stanca, articol care m-a răzbunat profund, total.

Multe i se pot reproșa lui Vadim. Jocuri oculte, securistice, politice, malversațiuni, manigansiuni, calomnieri, porecle, colportări și altele. Dar și excesul de patriotism. Dragostea de țară. Ne va lipsi fie fără voia noastră. Mai ales, pe ”seceta” asta populată cu perverși, ”diplomați” urmărindu-și obiectivele strategice cu ardoare. Vadim era ”Nebunul” care rupea măștile adversarilor neamului. Care le dădea chiloții jos făloșilor ce se credeau mai mari decât erau… Vadim era ”Clovnul național” care-și permitea adesea să spună numai adevărul. Pe care mulți nu l-au crezut. 

O să le lipsească celor cărora le-a rămas dragostea de țară. Și-s mulți. Nu și oportuniștilor. O să ne lipsească fermentul și pigmentul care dădea fierberea și culoarea scenei politice. Altfel, dincolo de patriotismul fervent, n-a fost un exemplu de polemist, ci un mare polemist. N-a fost un prețios al metaforei politice, dar a fost un ”cannonier”al ei . Când punea tunurile cuvintelor pe un adversar, acesta se era deja mort. Păcat e că nu a pus mereu tunurile pe cine trebuia. Că a mai tras cu el în vrăbii. Dar acesta era omul. Cine în afara lui Dumnezeu poate să-l ierte, să o facă! Cine nu, nu!

La criza pe care o parcurge, Țara a sărăcit cu o redută. Aș spune chiar, cu un flanc din apărare.

Dumnezeu să te ierte, Corneliu Vadim Tudor. Păzește-ne, Doamne, Țara! 

George Stanca “

 

 

Leave a Reply