Gustul amar al neputintei

      Scriam undeva despre libertate.Libertatea de a zâmbi, libertatea de a scăpa de niște constrângeri, libertatea de a putea fi eu.Ce limitată libertate!Nelimitată, atâta timp cât toate țineau numai de mine și le puteam realiza cu ușurința, singurul revers fiind imaginea mea răsturnată în ochii celorlalți, imagine de care nu-mi mai păsa de multă vreme.

     De ieri simt reversul libertății.Il simt amar,tăios, dureros. Reversul este NEPUTINȚA.

     I-am văzut ieri în spațiul verde din fața unui bloc. Erau cu mama lor, un exemplar frumos, blânda și grijulie cu cei 9 pui ai ei.Imaginea m-a umplut de duioșie pe moment,văzând ” cărdul” de căței care alergau spre țâțele  pline ce mai aveau puțin și atingeau pămantul.

  
      Am căutat repede printre cumpărături, că tot facusem aprovizionarea pentru sfârșit de săptămână, și m-am dus fericită spre ei.I-am privit alături de mama lor cum mânancă, ea neatingându-se de mâncare decât întrun tărziu.Căt a mâncat ea, puiuții au și trecut la desert, adică la supt.

  

     Am plecat cu greu de lângă ei, cu greu și cu ghearele neputinței sfâșiindu-mi sufletul.Cu o zi înainte se parafase legea eutanasierii.Eu le dădusem de mâncare, dar mai departe?Luam unul, doi… dar restul? Ce vină aveau ei de iresponsabilitatea autorităților, de inconștiența unora dintre noi, de nepăsarea altora?

     M-am simțit tare neputincioasă, m-am simțit vinovată, m-a rascolit imaginea;or toată ziua răvașindu-mi gândurile, gustul amar al neputinței urmărindu-mă până-n zori. Dacă aș avea unde să-i țin, i-aș lua pe toți, aș steriliza-o pe ea, pe ele dintre cei nouă și aș plânge altfel dispariția lor naturală.Si iar sunt neputincioasă, conștientă că nu am unde sa-i duc,  conștientă că salvez zece nu atâtia cat sunt prin tot orașul și pretutindeni. Amar mai este gustul neputinței!Voi ce ați face? Nu vreți un pui? Hai, că-i fac eu carnet de sănătate!

    Uite ce frumușel sunt, chiar dacă acum sunt puțin tristuț!Am și ochii albaștrii, dacă vrei să știi! 

7 thoughts on “Gustul amar al neputintei

  1. Locul unui câine nu este la bloc ci la curte. Avem unul la firma care iese de două ori pe zi in lesa si m-am saturat sa-i plang suferinta.

  2. Sunt convins ca toti iubitorii de caini simt acelasi lucru. Amaraciune, durere, sentimente acute de neputinta.Unii inca mai pot adopta, cei care stau la curte mai ales. O parte dintre caini vor ajunge sa aiba stapani. Dar ceilalti?…niste sufletele care nu au nici o vina, mult mai mari decat sufletele “omenesti” ale multora dintre semenii nostri….? Imi vine in minte singura trista disperata speranta, odata cu o lacrima, de fapt un titlu al unui film de animatie – “All Dogs Go to Heaven” (Toti cainii ajung in Rai)…

  3. Si eu am gasit unul amarat intr-o seara, mic si neputincios si l-am luat acasa… Sa vezi ce facea Cezar… Abia l-am linistit. A doua zi l-am lasat in scara unui bloc in ideea ca poate il ia cineva, pana m-am intors nu mai era acolo, iar circuland prin zona m-am trezit cu Maroniu (asa l-am botezat) printre picioare,venea dupa mine…

Leave a Reply