Mi-ar fi plăcut să fii mai bine-o plantă.
O iederă să fii lângă obrazul meu, sunând,
când reci curenţii serii vin în pantă
din cerul rezemat pe-un singur gând.
Să-ţi fi ştiut căldura, lângă coastă,
de frunze tremurând şi lucind,
să fie-un singur trunchi secunda noastră
pe două ramuri luna sprijinind.
Şi foşnetul oraşului, mai altul şi mai smuls
ca marea din culoare, jos la diguri,
să fi bătut oprind cu un impuls
stâlpii tăcerii-naintând, nesiguri.
S-aud cu-o frunză, cu o rădăcină,
mi-ar fi plăcut un anotimp sever,
când ultimele gheţuri se dezbină
în ele însele. Şi nu au loc şi pier.
N.Stanescu
Necuvintele le trec dincolo de ingheturi, pana aproape de luna, intrun anotimp nou nu atat de sever incat sa nu-mi aduca aminte de tine.
Azi este cald…dar eu nu te voi lasa sa mori niciodata.
“Inspiraţia este fundamentul artelor, în genere. Ea este exact ca impulsul electric care stârneşte fulgerul între doi poli. În momentul în care tensiunea între doi poli se creează, fulgerul apare. Fără fulger nu poate să existe fulger.” – Nichita Stănescu
Multumiri, Kristin pentru comentariile tale deosebite si pentru ca ma citesti.
Salut!
O primavara frumoasa iti doresc!
Ai un blog interesant, am inceput sa te urmaresc. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/
si daca ai placere sa ma urmaresti…
Multumesc, Cristina!Voi veni cu drag!
Drăguț blogul tău, Maria! Trebuie să-ti ic că pui niște poze splendide, de vis!:))
Duminică frumoasă!
Multumesc, Maria !Te mai astept !