Frunză amară

556296_498913446820284_1882481746_n

S-au răsturnat în noi atâtea ceruri sparte
Sub plânsul ochilor flămânzi,
În miez de zi a coborât o noapte,
Lăsând fără lumină atâția îngeri blânzi.

În aer, fluturii zburând bezmetic
Nu mai găseau un loc să-și odihnească zborul,
Se ridicau în roiuri, departe de-ntuneric,
La porți de suflet ei trăgând zăvorul.

S-a sfărâmat amar cetatea cea de foc
În care –am trăit o ultimă beție
Doar un deșert a mai rămas pe loc
Și-un clopot ruginit bătând a veșnicie.

Nu mai era nimic din ieri, doar timpul
Trecea tăcut, în ritmul lui, nepăsător
Spre- acolo, unde-a fost cândva Olimpul,
O frunză să arunce într-un infern de dor.

Leave a Reply